Nivelul de încredere al managerilor români a scăzut în a doua parte a acestui an – studiu

Nivelul de încredere al managerilor români a scăzut în a doua parte a acestui an, până aproape de cel înregistrat la finalul anului 2020, la 44,4, însă rămâne peste nivelul perioadei similare din 2021, potrivit rezultatelor studiului Confidex S2 2022, publicate de Impetum Group.
AGERPRES - mar, 22 nov. 2022, 13:53
Nivelul de încredere al managerilor români a scăzut în a doua parte a acestui an - studiu

„În a doua parte a acestui an, încrederea managerilor a fost influenţată de inflaţie, creşterea preţurilor la energie şi carburanţi, dar şi a costurilor cu materiile prime. Prin urmare, 1 din 3 companii s-a declarat afectată de creşterea tarifelor la energie, în timp de 70% se declară încă afectaţi de războiul din Ucraina”, se menţionează într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Totodată, 43% dintre respondenţii la studiul Confidex estimează, în următoarele trei luni, scăderea PIB, a investiţiilor private şi publice, precum şi o devalorizare a monedei naţionale, în raport cu euro şi în special cu dolarul american.

Pe de altă parte, studiul observă o îmbunătăţire a stării de spirit, care a atins nivelul de 5,1, faţă de 4,7 din primăvara acestui an. Astfel, 31% dintre manageri sunt optimişti cu privire la evoluţia economiei în perioada următoare, ceea ce reflectă nivelul crescut de rezilienţă şi adaptabilitate ale mediului de afaceri. La polul opus, doar 27% privesc această evoluţie cu îngrijorare, iar 42% se uită cu precauţie la viitorul economiei din România.

„Rezultatele Confidex ne dezvăluie multe noutăţi despre percepţiile asupra mediului macroeconomic. Managerii români se aşteaptă la o recesiune, la o criză energetică şi la o devalorizare a leului în raport cu dolarul şi, totuşi, starea lor de spirit a crescut. Per total sunt mai relaxaţi. Întrebarea pe care ne-o punem este dacă această relaxare vine dintr-un nivel mai bun de pregătire, la nivelul mediului de afaceri, de a face faţă provocărilor, o creştere a gradului de rezilienţă şi din încrederea managerilor că pot depăşi chiar şi cele mai mari provocări, fie vine din faptul că speră că situaţia va fi bună pentru că statul va interveni să rezolve problemele şi adoptă o atitudine reactivă. Însă am văzut că la nivel global gradul de îndatorare total al statelor şi companiilor private atinge un nivel de 250% din PIB-ul mondial şi întrebarea este cât de sustenabilă este o îndatorare suplimentară în viitor?”, a declarat Andrei Cionca, CEO & co-founder Impetum Group.

Cele mai probabile investiţii ale resurselor financiare proprii pe care managerii le-ar face în perioada următoare sunt în propria companie, respectiv 48% ar contribui în cheltuieli de capital, iar 40% ar contribui în capital de lucru. Următoarele preferinţe pentru investiţii ar fi imobiliarele şi titlurile de stat.

Răspunsul este aproape similar şi cu destinaţia banilor de investit din companii. Pe locurile următoare situându-se imobiliarele şi depozitele bancare.

„Vedem că 3 din 5 manageri şi-ar dori să aibă acces la surse alternative de capital. Cu toate acestea, ei aleg să îşi investească resursele personale în principal în companiile proprii şi puţini se uită către fondurile de investiţii sau companii de private equity. Este o chestiune de educaţie financiară să înţelegem valoarea acestor finanţări alternative care pot oferi randamente mai înalte şi peste inflaţie în mod continuu şi pe termen lung, cu nivel de risc rezonabil”, a mai spus Andrei Cionca.

Aproximativ 1 din 4 manageri (24%) consideră că situaţia companiei pe care o reprezintă s-a îmbunătăţit în ultimele şase luni, şi per total consideră că firma lor este într-o stare mai bună decât cele din sectorul în care activează: 55% văd că situaţia domeniului în care activează s-a deteriorat, 77% că situaţia la nivelul economiei naţionale s-a deteriorat.

„De la începutul studiului am observat să managerii au tendinţa de a subaprecia ce se întâmplă cu compania lor sau de a subaprecia ceea ce se întâmplă cu companiile din domeniul lor de activitate, cu economia noastră sau cu cea europeană. Şi acest lucru ne face să ne întrebăm dacă există o comunicare reală între companii şi dacă există o înţelegere reală a economiei noastre”, a adăugat Cionca.

În ceea ce priveşte eficienţa energetică, studiul semnalează că 21% dintre manageri au instalat panouri fotovoltaice, 12% au apelat la retehnologizare, iar 9% au redus consumul. Cu toate acestea, peste 50% din companii nu au luat nicio măsură de eficientizare energetică.

Efectele turbulenţelor din ultima vreme şi-au spus cuvântul şi asupra planurilor de recrutare ale companiilor. Astfel, 22% dintre organizaţii nu au făcut angajări în ultimii doi ani, în timp ce doar 8% şi-au mărit echipele cu peste 50 de angajaţi. Celelalte au angajat între 1 şi 50 de persoane în ultimii doi ani.

Referitor la ultimele şase luni de activitate, 27% dintre manageri recunosc că li s-a îngreunat atragerea forţei de muncă, aproape un sfert au dificultăţi cu capitalul de lucru, iar 22% vorbesc despre un acces mai dificil la creditare. Pe de altă parte, 33% şi-au îmbunătăţit relaţia cu clienţii, iar 28% au o relaţie mai bună cu angajaţii.

În ceea ce priveşte aşteptările pentru viitor, aproximativ 9 din 10 manageri se aşteaptă ca economia României să se confrunte cu inflaţie accentuată în viitor, iar 84% cred într-o prelungire a crizei din domeniul energiei. Mai mult, creşterea ratei şomajului ar fi de anticipat în perioada următoare, în timp ce 82% dintre manageri se aşteaptă la o nouă recesiune economică.
1 din 2 manageri ţinteşte creşterea vânzărilor

Pentru a depăşi provocările, în perioada următoare, 56% dintre manageri prioritizează creşterea vânzărilor, păstrarea locurilor de muncă, îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii, digitalizarea şi automatizarea companiei. În plus, 39% au în vedere reducerea costurilor ca strategie de adaptare.

Mai mult, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) poate reprezenta un sprijin pentru manageri, fiind foarte popular în rândul acestora. În acelaşi timp, 13% dintre companiile care au participat la studiu au aplicat pentru o schemă de finanţare.

Iniţiat la scurt timp după debutul pandemiei, Confidex măsoară încrederea managerilor români în economia actuală şi are scopul de a crea repere concrete şi de a sprijini managerii în luarea unor decizii adaptate realităţii.

În cele şapte etape ale cercetării de până acum au răspuns peste 3.000 de manageri din România. Companiile respondente însumează peste 150.000 de angajaţi.

Studiul acoperă un eşantion de 542 de companii din top 6 categorii de sectoare economice contribuitoare la PIB: agricultură; industrie şi energie electrică; construcţii; comerţ; transport, distribuţie, depozitare; servicii. La studiu au răspuns doar CEOs şi manageri C-level, iar dintre companiile vizate, 75% au peste 1 milion de euro cifră de afaceri şi 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri.

Datele studiului au fost culese în perioada 24 octombrie – 7 noiembrie 2022.

Indicele Confidex este construit din agregarea a 29 de itemi şi măsoară pe o scară de la 0 la 100 de puncte încrederea în economie a managerilor şi antreprenorilor români.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde pe o suprafata de 3400 mp și va fi complet deschis la începutul lui 2025....
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...