Nivelul din Columbia al fluviului Amazon a scăzut cu 90% din cauza secetei

27 09. 2024
Amazon-drought-scaled

„Nivelul apei a scăzut cu 80% până la 90% în ultimele trei luni, din cauza secetei cauzate de schimbările climatice din ţară”, a declarat într-un comunicat Unitatea Naţională pentru Managementul Riscului de Catastrofe (UNGRD).

Bazinul amazonian acoperă nouă ţări din America de Sud – Brazilia, Columbia, Peru, Bolivia, Ecuador, Venezuela, Guyana, Guyana Franceză şi Surinam.

Potrivit UNGRD, „nivelul scăzut al fluviului Amazon afectează aprovizionarea cu alimente şi navigarea pentru comunităţile indigene”.

Cel puţin 7.400 de persoane sunt afectate de această scădere a nivelului apei, într-o regiune în care comunităţile indigene locale se deplasează în principal pe apă.

Imaginile surprinse în ultimele zile de AFP în Leticia, capitala regională, arată numeroase bărci mici blocate şi apariţia unor insule mari de pământ şi iarbă din cauza nivelurilor scăzute ale apei.

Oraşul frontalier Leticia are o importanţă esenţială pentru comerţul local datorită fluviului Amazon. Situat în sud-estul extrem al Columbiei, el este izolat din punct de vedere geografic de pădure, neavând un drum care să îl lege de restul ţării. Potrivit locuitorilor, aceasta este cea mai gravă secetă pe care şi-o pot aminti din ultima jumătate de secol.

America de Sud se confruntă cu o secetă prelungită în acest an, asociată cu fenomenul meteorologic El Nino, care a dus la raţionalizarea apei şi a electricităţii, precum şi la incendii forestiere istorice, în mai multe ţări.

Incendii de vegetaţie sunt active în prezent în Columbia, Peru, Ecuador, Brazilia şi Bolivia. Capitala columbiană Bogota se confruntă, de asemenea, cu raţionalizarea apei din cauza nivelului scăzut al rezervelor din munţii din jur.