Nivelul euroscepticismului, în creştere din cauza crizei – sondaj

Nivelul euroscepticismului este în creştere în Franţa, Germania, Italia şi Spania, în paralel cu o creştere a nivelului neîncrederii faţă de euro, potrivit unui sondaj efectuat în aceste patru ţări pentru ediţia de marţi a ziarului francez La Croix, relatează AFP.
Economica.net - mar, 17 sept. 2013, 08:38
Nivelul euroscepticismului, în creştere din cauza crizei - sondaj

O majoritate a persoanelor intervievate consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană (UE) este un lucru bun, potrivit acestui sondaj efectuat de către institutul Ifop, după cinci ani de la falimentul Băncii Lehman Brothers, care a marcat începutul crizei.

Însă această majoritate scade în favoarea euroscepticilor, care cred că apartenenţa la UE este un lucru rău,şi anume 37% în Spania (faţă de 26% în iunie 2012), 43% în Franţa (faţă de 38% în iunie 2012), 44% în Germania (36%) şi 45% în Italia (39%).

La fel, doar o minoritate doreşte abandonarea euro în vederea revenirii la moneda naţională, dar această minoritate este în creştere în trei dintre cele patru ţări, şi anume 43% în Germania (faţă de 39% în iunie 2012), 38% în Spania (25%), 35% în Italia (28%), pe când în Franţa nivelul actual este de 33%, mai mic faţă de cel de 35% înregistrat în iunie 2012.

Persoanele chestionate în cele patru ţări sunt masiv îngrijorate de nivelul deficitelor şi datoriei publice (85% în Germania, 91% în Franţa, 92% în Spania şi 95% în Italia).

În schimb, germanii, chemaţi la urne în cadrul unor alegeri generale duminică, se dovedesc a fi mai optimişti decât vecinii lor din sud.

Doar 31% dintre germanii chestionaţi apreciază că ţara lor ar putea să se confrunte cu o situaţie asemănătoare Greciei, în timp ce proporţia francezilor este de 54%, a spaniolilor de 56%, iar a italienilor de 58%.

Doar 37% dintre germani consideră că se află „în continuare în plină” criză, faţă de 66% dintre spanioli, 68% dintre italieni şi 69% dintre francezi.

De asemenea, 39% dintre cele aproximativ 1.000 de persoane intervievate în Germania consideră că criza le afectează „mult sau destul de mult viaţa personală”, mult mai puţini ca în Franţa (79%), Spania (84%) şi Italia (89%).

Studiul a fost realizat de către Ifop, pentru La Croix, pe un eşantion de 4006 persoane, reprezentativ pentru populaţiile franceză, germană, italiană şi spaniolă, potrivit metodei cotelor conform stratificării pe regiuni, cu 1.002 interviuri în Franţa, 1.000 în Germania, 1.004 în Italia şi 1.000 în Spania. Eşantionul a fost chestionat online, în perioada 29 august-4 septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: UMB semnează mâine contractul pentru lotul Pipirig – Leghin. Va avea 7 tuneluri
Autostrada Unirii A8: UMB semnează mâine contractul pentru lotul Pipirig – Leghin. Va avea 7 tuneluri
Ministerul Transporturilor a anunțat luni că marți urmează să fie semnat contractul pentru lotul Pipirig - Leghin (19,3 km) din Autostrada Tg Mureș - Tg Neamț, parte a Autostrăzii Unirii A8.......
Kremlinul așteaptă o reacție din Ucraina pentru a purta negocieri directe de pace
Kremlinul așteaptă o reacție din Ucraina pentru a purta negocieri directe de pace
Rusia a spus luni că așteaptă o reacție din partea Ucrainei cu privire la disponibilitatea Kievului de a purta negocieri ...
Blackout în Spania şi Portugalia. Zone întinse din Peninsula Iberică sunt afectate de pene de curent, telefoanele mobile nu mai funcţionează din cauza lipsei de semnal
Blackout în Spania şi Portugalia. Zone întinse din Peninsula Iberică sunt afectate de pene de curent, telefoanele mobile ...
Zone extinse din Spania și Portugalia au fost afectate de pene de curent, lăsând locuitorii fără electricitate și semnal ...
Reorganizare Romsilva – Răspuns „agresiv” al sindicatelor Silva la decizia Ministerului Mediului: De ce sunt în pericol pădurile României
Reorganizare Romsilva – Răspuns „agresiv” al sindicatelor Silva la decizia Ministerului Mediului: De ce ...
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a decis "de unul singur" soarta pădurilor României, fără consultarea partenerilor ...