Nivelul record al cheltuielilor de reportat din bugetul UE afectează nota de plată pentru Brexit

Economica.net
28 09. 2017
european_union_flag_16307000

Reuters arată că problema va afecta condiţiile retragerii Regatului Unit din UE.

Cele 28 de state membre ale UE – inclusiv Regatul Unit – s-au angajat să contribuie cu aproape 1000 de miliarde de euro la bugetul Uniunii, în exerciţiul bugetar 2014-2020. Întârzierile unor proiecte şi programe finanţate din aceste fonduri împiedică cheltuirea unui total de 239 de miliarde de euro, care trebuie reportate în următorul buget pe şapte ani. Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, a afirmat însă că Londra refuză să acopere nota de plată după anul 2020.

Abia în discursul său de la Florenţa, de vinerea trecută, premierul britanic Theresa May a făcut concesia de a extinde plăţile după 2019, când se va produce ieşirea efectivă a Regatului Unit în Uniunea Europeană. Barnier insistă că Londra va datora o parte din obligaţiile neonorate asumate de UE câtă vreme Regatul Unit era membru, iar unele din acestea ar putea fi plătite timp de mai mulţi ani.

Calculul părţii din aceste costuri care îi revine Regatului Unit poate fi una din cele mai dificile sarcini pentru negociatori, apreciază Reuters. De obicei, Londra contribuia cu 15%. La Bruxelles s-a estimat că aşa-zisa ‘notă de plată’ pentru Brexit ar putea fi de aproximativ 60 de miliarde de euro, sumă respinsă categoric de guvernul condus de Theresa May. O parte din sumă, circa 20 de miliarde, este scadentă în martie 2019, pentru anii fiscali 2019 şi 2020. Dacă Regatul Unit rămâne în piaţa comună pe o perioadă de tranziţie mai îndelungată, plăţile nu vor trebui făcute dinainte. UE va cere însă contribuţia la report după 2020, precum şi acoperirea altor cheltuieli, cum ar fi viitoarele pensii ale personalului european care şi-a câştigat drepturile respective pe parcursul celor 46 de ani de apartenenţă a Regatului Unit la Uniune.