NN Asigurări de Viaţă: Toţi indicatorii sunt peste nivelul anterior crizei. Prime brute subscrise de 661,7 mil. lei, în creştere cu 5,2%

Economica.net
21 02. 2017
nn_ing_3456789874_22904400_78095000

Rezultatele au fost obţinute pe fondul evoluţiei pozitive a economiei şi interesului în creştere al românilor pentru asigurarea sănătăţii şi a viitorului financiar prin asigurări cu componentă de economisire şi pensii private.

NN a revenit astfel la nivelul rezultatelor înregistrate înainte de criza financiară şi a raportat prime brute subscrise de 661,7 milioane lei, în creştere cu 5,2% faţă de volumul raportat în 2015, pe segmentul asigurărilor şi active totale de peste 12 miliarde lei pe segmentul pensiilor private.

‘2016 a fost un an foarte bun pentru business-ul nostru, în contextul creşterii economice record a României din perioada post-criză, susţinută de politici monetare şi fiscale stimulative. Astfel, redresarea mediului de afaceri per ansamblu, creşterea numărului de angajaţi din economie şi a valorii beneficiilor oferite acestora s-au reflectat atât în evoluţia vânzărilor asigurărilor de viaţă şi de sănătate, cât şi a pensiilor facultative. În acelaşi timp, continuarea scăderii dobânzilor pe plan local, dar şi internaţional, a susţinut apetitul românilor pentru economisirea prin astfel de instrumente financiare. Pentru NN, toate aceste tendinţe au dus la accelerarea creşterii primelor brute subscrise pentru asigurările din portofoliu şi a activelor administrate de fondurile de pensii. Nu în ultimul rând, 2016 a fost un an în care am capitalizat experienţa din activitatea noastră de bază, asigurările de viaţă, pentru a ne extinde cu succes şi în segmentul asigurărilor de sănătate. Noua linie de business a avut rezultate foarte bune, contribuind la performanţa grupului în România cu peste 21% din vânzări anul trecut’, a declarat marţi directorul general al NN Asigurări de Viaţă, la o întâlnire cu presa.

NN Asigurări de Viaţă a înregistrat un profit brut de 29,8 milioane de lei în 2016, în creştere cu 31,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Valoarea include cheltuielile excepţionale realizate anul trecut ca parte a procesului de rebranding, investiţiile pentru lansarea asigurării de sănătate, precum şi provizionul tehnic constituit pentru pensiile private facultative. Profitul obţinut din activitatea curentă, fără a lua în calcul toate aceste elemente, s-a cifrat la 52,7 milioane de lei, în creştere cu 31,9% faţă de nivelul din 2015.

Activele financiare administrate de NN Asigurări de Viaţă au depăşit 3,26 de miliarde de lei în 2016, cu 7,7% mai mult faţă de nivelul de 3 miliarde de lei atins anul anterior. Prima brută medie de asigurare pentru contractele încheiate anul trecut este de 1.815 lei, cu 4,1% mai mare faţă de nivelul de 1.744 lei din 2015, evoluţie susţinută în mare parte de sumele plătite pentru asigurarea de sănătate lansată în cel de-al doilea trimestru al anului trecut.

Suma asigurată medie la nivelul contractelor noi încheiate în 2016 este de 73.808 lei, în creştere cu peste 30% faţă de nivelul de 56.311 de lei din 2015, pe fondul vânzărilor foarte bune ale asigurării de sănătate, suma asigurată pentru aceste produse fiind de 100.000 lei/an.

Indemnizaţiile pentru evenimentele asigurate plătite de NN Asigurări de Viaţă în 2016 s-au cifrat la 32,9 milioane de lei, cu 2,8% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2015.

Indemnizaţiile pentru poliţele ajunse la finalul perioadei contractuale plătite în 2016 au ajuns la 127,9 milioane de lei, în creştere cu 20,5% comparativ cu anul anterior. Valoarea plătită pentru contractele răscumpărate sau reziliate a scăzut cu 6,9% în 2016 faţă de anul precedent, până la 163,4 milioane de lei. Cele mai vândute produse NN Asigurări de Viaţă în 2016 au fost planurile de economisire, asigurarea de sănătate şi planurile financiare pentru copii. În total, 6 din 10 clienţi noi au ales anul trecut unul dintre aceste produse, în timp ce numărul contractelor încheiate pentru cele trei produse a înregistrat un avans de 32,5% comparativ cu 2015.

Asigurarea de sănătate a înregistrat performanţe foarte bune în 2016. Interesul ridicat al clienţilor pentru sănătatea lor şi a celor dragi a fost canalizat şi către asigurările de sănătate deoarece le oferă posibilitatea de a beneficia, în situaţii neprevăzute, de îngrijirea medicală de care au nevoie în condiţii moderne şi fără griji financiare. Lansat în trimestrul al doilea din 2016, produsul a reprezentat, la finalul anului, peste 21% din totalul vânzărilor noi.

Coeficientul de lichiditate a fost 4,4 în 2016, iar marja de solvabilitate, raportată conform Solvency II, a fost 384%.

Pe segmentul pensiilor facultative, activele administrate de NN Asigurări de Viaţă au avut o valoare de 754,1 milioane de lei, cumulat pentru fondurile NN Activ şi NN Optim, conform datelor valabile la finalul anului 2016. Comparativ cu finalul anului 2015, NN a înregistrat, astfel, un avans de 21,9% al activelor nete şi deţine o cotă de piaţă de 50,2%, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Un număr de 176.290 de români sau 43% dintre cei care economisesc printr-o pensie facultativă contribuie la unul dintre cele două fonduri facultative administrate de NN Asigurări de Viaţă, potrivit datelor pentru 2016, cu 7,4% mai mulţi faţă de anul anterior. Cele două fonduri au înregistrat, cumulat, 12.208 participanţi noi în 2016, cel mai ridicat nivel din piaţă.

Participanţii la fondul de pensii facultative cu grad de risc dinamic (NN Activ) au economisit, în medie, 121 de lei pe lună în 2016, similar nivelului din 2015. Contribuţia medie la fondul de pensii facultative cu grad de risc echilibrat (NN Optim) a fost de 196 de lei pe lună anul trecut, cu 44% peste nivelul din 2015.

‘Dinamica economică foarte bună a României în 2016 a condus la atingerea unor recorduri din 2008 încoace şi pe piaţa muncii. Accelerarea creşterii salariilor şi a numărului de angajaţi la noi maxime post-criză, care a rezultat în creşterea masei salariale cu peste 15% în 2016, s-a reflectat implicit şi în evoluţia contribuţiilor medii, a numărului de participanţi şi a activelor totale administrate de fondurile de pensii obligatorii. NN Pensii administrează economiile a peste 1,92 de milioane de participanţi şi a continuat să investească prudent economiile acestora, obţinând randamente pozitive chiar şi în contextul fluctuaţiilor din pieţele financiare şi a ratelor de dobândă scăzute. Astfel, NN Pensii a obţinut câştiguri de peste 2,2 miliarde de lei în beneficiul participanţilor de la lansarea fondului de pensii private obligatorii, în mai 2008, şi până la finalul anului 2016’, a declarat Raluca Ţintoiu, director general NN Pensii.

Activele nete administrate de NN Pensii s-au cifrat la 11,5 miliarde de lei, arată datele valabile la finalul anului 2016, cu 26% peste valoarea raportată pentru anul anterior. Astfel, NN Pensii a încheiat anul trecut cu o cotă de piaţă în funcţie de activele nete de 36,6%. 1,92 milioane de români contribuie la fondul de pensii obligatorii administrat de NN, reprezentând o cotă de 28,2% din numărul total de participanţi din piaţa pensiilor private obligatorii, conform datelor ASF pentru anul 2016. Numărul de participanţi a înregistrat o creştere de 2,1% faţă de 2015, care reflectă evoluţia numărului de angajaţi noi intraţi în piaţa muncii de-a lungul anului.

Contribuţia medie lunară a participanţilor la fondul de pensii administrat de NN a fost de 139 lei în 2016, cu 9% mai mult faţă de nivelul de 127,5 lei din anul anterior.

Portofoliul investiţional al fondului de pensii administrat de NN este compus din titluri de stat (65,5%), acţiuni listate (17,3%), depozite bancare (7,1%), precum şi titluri de participare şi obligaţiuni corporative, municipale şi supranaţionale (în total 10,1%), potrivit datelor valabile la finalul lui 2016. Din mai 2008 şi până la finalul anului 2016, randamentul mediu anualizat al fondului administrat de NN a fost de 9,8%, peste media anualizată a tuturor fondurilor din piaţă de 9,32%.