NN Group îl numeşte pe Marius Popescu CEO al operaţiunilor din Turcia

Economica.net
17 02. 2017
134654_articol_20551300

În cadrul organizaţiei din România, Marius Popescu a ocupat numeroase poziţii de management, printre acestea numărându-se cele de CEO al NN Investment Partners şi CEO al NN Pensii. A fost numit CEO al NN în România începând din 2013 şi, împreună cu echipa sa, a contribuit la consolidarea poziţiei de lider de piaţă a companiei pe toate cele trei linii de business: asigurări, pensii obligatorii şi pensii facultative.

‘M-am bucurat să fac parte din echipa NN din România şi le mulţumesc colegilor mei pentru colaborarea foarte bună pe care am avut-o. Fără implicarea şi dedicarea lor, niciuna dintre realizările noastre nu ar fi fost posibilă. Aştept cu nerăbdare să preiau noul meu rol ca CEO al operaţiunilor NN din Turcia, o companie bine poziţionată pe o piaţă dezvoltată, cu creşteri anuale de două cifre. Am încredere că alături de noii mei colegi vom creşte şi vom inova operaţiunile din Turcia, într-o piaţă plină de provocări, care solicită constant viteză şi agilitate’, a declarat Marius Popescu.

Potrivit lui Robin Spencer, CEO International Insurance şi membru al Management Board al NN Group, Marius Popescu va merge la NN Hayat ve Emeklilik cu mandatul de a dezvolta, prin aportul adus de experienţa sa vastă, operaţiunile de asigurări şi de pensii facultative din Turcia, îmbunătăţind constant experienţa clienţilor.

Succesorul lui Marius Popescu va fi anunţat în perioada următoare. Până atunci, Mihai Muntean, actualul Chief Sales Officer al NN România, va prelua interimar conducerea NN Asigurări de Viaţă.