Profesorul Angus Deaton de la Universitatea Princeton este laureatul Premiului Nobel pentru economie în 2015

Premiul Sveriges Riksbank în Ştiinţe Economice în memoria lui Alfred Nobel, ediţia 2015, a fost acordat lui Angus Deaton pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei şi asistenţei sociale, a anunţat luni comitetul de decernare a Premiilor Nobel de la Academia Regală Suedeză de Ştiinţe.

Angus Deaton (69 de ani), născut în Scoţia, este profesor şi cercetător la Universitatea Princeton, unde studiază dezvoltarea economică, bunăstarea şi sănătatea.

Este profesor de ştiinţe economice şi afaceri internaţionale cu distincţia „Dwight D Eisenhower” la Şcoala Woodrow Wilson de Afaceri Publice şi Afaceri Internaţionale de la Princeton.

Deaton este considerat de mai mulţi ani printre favoriţii la Premiul Nobel pentru Economie.

Angus Deaton va fi recompensat cu un premiu de opt milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari sau 870.000 de euro).

Distincţia pentru economie este singura dintre cele şase care nu se numără printre cele înfiinţate prin testamentul omului de ştiinţă Alfred Nobel, fondatorul premiilor cu acelaşi nume. Premiul Nobel pentru economie a fost introdus în 1968 de Riksbank, banca centrală a Suediei, în memoria lui Alfred Nobel.

Premiul Nobel pentru economie a fost criticat, de-a lungul timpului, tocmai pentru că nu se numără printre distincţiile fondate de Alfred Nobel. Unii consideră că deciziile privind Nobelul pentru economie se apropie de multe ori prea tare de politică, iar alte voci susţin că Alfred Nobel nu ar fi avut niciodată intenţia de a recompensa economişti.

De asemenea, Peter Englund, fostul şef al Comitetului de decernare a Premiului pentru economie, notează pe site-ul Fundaţiei Nobel că, spre deosebire de medicină, fizică şi chimie, economia „nu este o ştiinţă experimentală”.

De asemenea, economiştii au fost criticaţi, în ultimii ani, îndeosebi pentru că nu au reuşit să anticipeze corect crizele financiare şi recesiunile economice, iar lumea nu are încă soluţii durabile pentru şomajul ridicat din unele regiuni.

Nobelul pentru economie este ultimul act în decernarea premiilor Nobel pe 2015.

Printre „finalişti” se numără Sir Richard Blundell, pentru cercetările sale privind comportamentul consumatorilor, pieţele muncii şi impactul depresiei economice asupra familiei; Ben Bernanke, fost preşedinte al Rezervei Federale a SUA, şi Olivier Blanchard, fost economist-şef al FMI, doi economişti aflaţi în prima linie în timpul crizei financiare mondiale din 2007-2009, al doilea cu un rol cheie şi în cazul crizei din Grecia. Au mai fost consideraţi ca favoriţi o constelaţie de profesori de la marile universităţi ale lumii.

De la introducerea Nobelului pentru economie, distincţia a fost acordată de 46 de ori. 23 de premii au fost acordate unui singur laureat, restul către grupuri de cercetători.

O singură femeie a fost onorată până acum cu Nobelul pentru economie: Elinor Ostrom, în 2009.

Cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru economie este Kenneth J. Arrow (51 de ani, în 1972). Cel mai vârstnic câştigător este Leonid Hurwicz, 90 de ani.

O cronică a laureaţilor Nobelului pentru economie din ultimii 10 ani

2014: Jean Tirole, pentru analiza asupra puterii pieţei şi reglementării

2013: Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen şi Robert J. Shiller, pentru analiza empirică asupra preţurilor activelor

2012: Alvin E. Roth şi Lloyd S. Shapley, pentru teoria alocărilor stabile şi practicile de market design

2011: Thomas J. Sargent şi Christopher A. Sims, pentru cercetarea empirică cauză şi efect în macroeconomie

2010: Peter A. Diamond, Dale T. Mortensen şi Christopher A. Pissarides, pentru analiza asupra efectului fricţiunii asupra pieţelor

2009: Elinor Ostorm şi Oliver E. Williamson, pentru studiile pe guvernanţă economică

2008: Paul Krugman, pentru analiza asupra modelelor în comerş şi localizarea activităţii economice

2007: Leonid Hurwicz, Eric S: Maskin şi Roger B. Myerson, pentru studiile fundamentale asupra teoriei designului mecanismelor în economie

2006: Edmund S. Phelps, pentru analiza asupra compromisurilor intertemporale în politica macroeconomică

2005: Robert J. Aumann şi Thomas C. Schelling, pentru studiile privind conflictul şi cooperarea din perspectiva teoriei jocului