Noi date RA-APPS la Vila Dante: Destinaţia – stabilită exclusiv de constructor şi Preşedinţie

Conducerea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a transmis Guvernului o nouă adresă privind Vila Dante, în care susţine că destinaţia fiecărei camere şi mobilierul necesar au fost stabilite, în perioada aprilie-decembrie 2011, "exclusiv de către constructor şi Administraţia Prezidenţială".
Economica.net - vin, 27 iul. 2012, 05:53
Noi date RA-APPS la Vila Dante: Destinaţia - stabilită exclusiv de constructor şi Preşedinţie

Adresa a fost transmisă de RA-APPS în urma unei noi solicitări a Secretariatului General al Guvernului (SGG) şi prezentată, joi seara, de premierul Victor Ponta la Antena 3.

SGG a solicitat, joi, RA-APPS noi informaţii legate de Vila Dante, şi anume dacă investiţia a fost aprobată legal, ce semnificaţie are sintagma „destinaţia Vilei Dante a fost gândită ca o viitoare reşedinţă pentru un fost şef de stat”, din adresa anterioară a regiei, de către cine au fost stabilite destinaţiile fiecărei camere şi mobilierul aferent, dacă investiţia a fost realizată şi recepţionată, dacă de la data recepţiei şi până în prezent piscina a fost folosită şi dacă aparatura din sala de sport aparţine Vilei Dante.

La aceste întrebări, RA-APPS a trimis o adresă în care arată că investiţia a fost aprobată în Consiliul de Administraţie al regiei în februarie 2011 şi aprobată ulterior de către secretarul general al Guvernului din acea perioadă, Daniela Andreescu, cuantumul investiţiei fiind discutat şi analizat cu Andreescu anterior aprobării CA.

Regia arată totodată că la realizarea investiţiei s-a avut în vedere organizarea Vilei Dante ca reşedinţă pentru un fost şef de stat, amenajându-se în acest fel dormitoare, băi, dressinguri, bucătării şi alte asemenea.

„Destinaţia fiecărei camere şi mobilierul necesar au fost stabilite în perioada aprilie-decembrie 2011 exclusiv de către Constructor şi Administraţia Prezidenţială”, se arată în documentul semnat de directorul general al RA-APPS.

Aceeaşi sursă mai arată că investiţia a fost realizată integral şi recepţionată de RA-APPS în aprilie 2012, că „de la data recepţiei piscina a fost folosită”, personalul regiei participând exclusiv la operaţiunile tehnice de purificare a apei, de înlocuire şi curăţenie, şi că aparatura din sala de sport nu aparţine Vilei Dante, „singurii în măsură să precizeze de unde provine aparatura fiind cei de la SPP”.

„Băsescu nu o să facă plângere penală, este mult prea laş pentru asta”, a spus Ponta.

Miercuri, jurnaliştilor li s-a distribuit un document semnat tot de conducerea RA-APPS, de la finele lunii iunie, în care se arăta că „până în prezent, nu s-a primit nicio solicitare pentru ca imobilul să aibă destinaţia prevăzută de Legea privind acordarea unor drepturi foştilor şefi de stat”.

Joi, conducerea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat a transmis Guvernului o adresă în care susţine că mobilierul de la Vila Dante a fost achiziţionat special pentru o reşedinţă de locuit, nu pentru o vilă de protocol, şi că urma ca, în 2014, să fie adoptată o hotărâre prin care imobilul să fie atribuit „unui fost şef de stat”.

Documentul a fost prezentat, joi, la Palatul Victoria, de premierul Victor Ponta, fiind transmis la solicitarea din 26 iulie a Secretariatului General al Guvernului (SGG).

În adresa RA-APPS se arată că, în perioada ianuarie 2010-martie 2011, Vila Dante a fost utilizată de regie, prin SGG, pentru organizarea de întâlniri şi mese oficiale pentru Guvern, Senat, Camera Deputaţilor şi Administraţia Prezidenţială.

Începând cu aprilie 2011, din cauza stadiului avansat de degradare a imobilului, RA-APPS a început reparaţii capitale şi lucrări de modernizare în sumă totală de 2,43 milioane lei.

„Tot în această perioadă, în urma discuţiilor dintre SGG şi RA-APPS, destinaţia Vilei Dante a fost gândită ca o viitoare reşedinţă pentru un fost şef de stat, motiv pentru care mobilierul a fost achiziţionat special pentru o reşedinţă de locuit şi nu pentru o vilă de protocol (cost mobilier-555.930 lei). La finalizarea lucrărilor, vila a fost preluată de SPP, urmând ca la momentul oportun, respectiv 2014, SGG să promoveze o hotărâre de guvern pentru schimbarea destinaţiei imobilului, din vilă de protocol în vilă de destinaţia de reşedinţă oficială pentru un fost şef de stat”, se arată în documentul semnat de director general al RA-APPS.

Citind documentul RA-APPS, premierul a vorbit şi despre o „solicitare expresă” formulată în aprilie 2011 (solicitare care nu este însă menţionată în adresa regiei-n.r.), când au început reparaţiile la Vila Dante, dar fără să precizeze din partea cui a fost depusă o astfel de solicitare şi spunând doar că lucrurile au fost discutate prin SGG.

„Am auzit că Băsescu vrea să depună o plângere penală împotriva mea pentru că am dezvăluit publicului larg faptul că, din bani publici, şi-a pregătit o vilă de protocol pentru perioada de încheiere a mandatului. Mi-e teamă că nu va face nicio plângere penală, mi-aş dori să facă, pentru că în faţa procurorilor zecile de angajaţi ai RA-APPS, membri ai SPP, cei care au lucrat acolo, vor veni şi vor depune mărturie pentru faptul că preşedintele Traian Băsescu este cel care în mod direct a cerut, a inspectat, a văzut toate lucrările făcute acolo. Minciuna domnului Băsescu este evidentă”, a spus Ponta.

Întrebat dacă actualul director general al RA-APPS va fi menţinut în funcţie, şeful Guvernului a răspuns: „Dacă a comis ceva ilegal, pleacă, dacă nu, nu”.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, că va face o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, considerând că acesta trebuie să răspundă în faţa legii pentru afirmaţiile că ar fi cerut să fie renovată Vila Dante pentru a o folosi după încetarea mandatului.

Băsescu a apreciat că „şi disputa politică trebuie să aibă nişte limite”.

De asemenea, referindu-se la faptul că Victor Ponta a invocat surse din SPP care i-ar fi furnizat informaţii cu privire la amenajările din Vila Dante, preşedintele suspendat a afirmat: „Când spui «cineva din SPP» fără a da nume, trebuie să fii foarte laş”. Băsescu a mai apreciat că Ponta „minte” şi când spune că cineva din SPP i-a dat informaţii.

Traian Băsescu a precizat că nu a făcut nici o solicitare legată de Vila Dante nici în timpul Guvernului Boc şi nici în timpul Guvernului Ponta, menţionând că nici Victor Ponta nu a putut prezenta un document scris în acest sens.

Premierul Victor Ponta a luat, miercuri, mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Palatul Victoria şi a mers cu ei la Vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului.

„În 2010-2011, când se tăiau salarii şi pensii, când am făcut cu toţii eforturi foarte mari de a rămâne la o viaţă cât de cât decentă, această locuinţă care aparţine RA-APPS din şi la solicitarea preşedintelui Băsescu a fost pregătită, investindu-se peste un milion de euro în repararea sa, pentru, probabil, a fi ocupată de preşedinte imediat după îşi termină mandatul. Peste un milion de euro pentru confortul viitor al preşedintelui Băsescu. Cred că faimosul slogan „Să trăiţi bine!” se aplică doar aici şi cred că în aceşti doi ani de criză nu ştiu câţi români au putut să-şi facă o casă nouă, dar ştiu sigur că niciun român nu şi-a făcut o casă nouă din bani publici, asta e absolut sigur; cu excepţia preşedintelui Băsescu. Sper ca preşedintele Băsescu să-şi ceară scuze public celor care în 2010 şi în 2011, când domnia sa cheltuia un milion de euro pentru a-şi amenaja casa, au suferit în această perioadă”, a spus Ponta.

Şeful Guvernului a mai afirmat că, deşi Vila Dante aparţinea Guvernului, a fost informat la preluarea mandatului de prim-ministru că acest imobil are un regim închis şi nici el nu a avut acces până când Crin Antonescu, din postul de preşedinte interimar, nu a vorbit cu Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP).

Ulterior, la RTV, Ponta a afirmat că a aflat de la Serviciul de Protecţie şi Pază că preşedintele Traian Băsescu folosea deja piscina vilei Dante în perioada în care imobilul era în proces de reamenajare şi că preşedintele şi-a ales personal chiar şi parchetul.

Premierul a arătat că a aflat de această situaţie după ce secretarul general al Guvernului nu a fost lăsat de SPP să pregătească vila pentru o întâlnire cu ambasadorii statelor UE acreditaţi la Bucureşti şi că accesul în vilă a fost posibil doar după ce Crin Antonescu, din postura de preşedinte interimar, a vorbit cu şeful SPP.

Fostul premier Emil Boc a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că decizia de realizare a investiţiilor la Vila Dante a fost luată de RA-APPS, având în vedere că acel imobil se afla într-o stare avansată de degradare şi nu mai putea fi utilizat pentru acţiuni de protocol ale statului român.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...