Noi manifestaţii împotriva austerităţii în Portugalia

Economica.net
28 02. 2014
42_91367100

La Lisabona, circa 2.000 de protestatari, potrivit estimărilor mass-media, au defilat în direcţia reşedinţei oficiale a premierului Pedro Passos Coelho, scandând ‘Demisia!’.

Mobilizaţi la apelul CGTP, principala confederaţie sindicală portugheză, manifestanţii au avut ca scop să denunţe măsurile de austeritate bugetară decise în cadrul programului de redresare financiară negociat de Portugalia în mai 2011 cu creditorii săi, reprezentaţi de troica UE-BCE-FMI.

Experţi ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional se află zilele acestea la Lisabona pentru o nouă examinare a planului de ajutorare a Portugaliei, care intenţionează să iasă, în luna mai, de sub tutela finanţatorilor.

Sindicatele contestă, printre altele, reducerile salariale în sectorul bugetar, ale pensiilor şi tăierile bugetare în domeniul sănătăţii şi educaţiei.

Planul de austeritate pus în aplicare în urmă cu aproape trei ani a contribuit la agravarea recesiunii şi a împins rata şomajului spre niveluri record, dar între timp economia portugheză şi-a reluat creşterea.

Măsurile de austeritate au fost întotdeauna aspru criticate de liderii sindicali, însă aceştia nu reuşesc să crească mobilizarea, în pofida manifestaţiilor şi grevelor organizate constant.