Noi membri în Hall of Fame-ul voleiului mondial

Hall of Fame-ul voleiului mondial a primit şase noi membri, cu ocazia unui eveniment special găzduit de Statele Unite ale Americii, ajungând la 106 personalităţi care au reprezentat nume exponenţiale ale acestui sport.
Economica.net - mar, 01 nov. 2011, 06:30

Primul este Lorenzo Bernardi (Italia), antrenorul polonezilor de la Jastrzebski Wegiel, care a primit în 2001 distincţia de „Jucătorul Secolului” alături de americanul Karch Kiraly. A fost un jucător impresionant cu trei Olimpiade la activ (1988, 1992 şi 1996), iar la Atlanta, în 1996, a luat argintul alături de naţionala Italiei.

Mai are la activ două titluri de campion mondial tot cu „squadra azzura” în 1990 si 1994, la cel din urmă campionat fiind desemnat şi jucător al turneului. Printre altele, mai are nouă titluri de campion al celui mai puternic campionat din lume: Italia.

Magaly Carvajal (Cuba), recunoscută ca una dintre cele mai bune jucătoare de la blocaj, ea a fost recunoscută ca o importantă piesă din angrenajul echipei care a dominat voleiul feminin mondial. Are o vitrină incredibilă de medalii şi trofee, dintre care amintim: 2 medalii de aur la Olimpiadă (1992 şi 1996), medalie de aur la Campionatul Mondial din 1994, 3 medalii de aur la Cupa Mondială (1989, 1991 şi 1995).

Naturalizată de Spania, ea a ajutat formaţia iberică Spar TENERIFE Marichal să cucerească în 2004 Champions League. Celelate patru nume care au mai intrat în constelaţia de vedete: Hugo Conte – Argentina, Rita Crockett – SUA , Vladimir Grbic – Serbia şi Dr. Frantisek Stibitz – Republica Cehă (decorat post-mortem).

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...