„Noi nu am exagerat”. România nu a mers pe calea politicilor monetare neconvenţionale

„România nu a mers pe calea politicilor monetare neconvenţionale, cu siguranţă nu în măsura în care au mers băncile centrale din ţările dezvoltate sau unele bănci centrale din Europa Centrală şi de Est (CEE) spre exemplu. Precum cele din ţările dezvoltate nici nu putea, iar precum cele din CEE nu a vrut. Dacă o făcea, BNR s-ar fi confruntat acum cu provocări mult mai mari. Un aspect despre băncile centrale din ţările dezvoltate ce trebuie menţionat: argumentam că intervenţiile prin quantitative easing au fost excesive, însă, într-adevăr, trebuie ţinut cont de condiţiile extrem de neobişnuite în care operau la acea vreme. Înainte de pandemie, în ţările dezvoltate condiţiile macroeconomice erau fundamental diferite: exista un deficit de cerere agregată, astfel că băncile lor centrale depuneau eforturi (folosind toate instrumente convenţionale de politică monetară, pe care le-au şi epuizat, şi trecând la instrumentele ‘altfel’ (instrumentele neconvenţionale) pentru a-şi atinge ţintele de inflaţie, în sensul creşterii, de la niveluri joase, inversul a ceea ce fac acum”, afirmă Cristian Popa, într-o opinie publicată pe OpiniiBNR.ro.

El menţionează că pandemia a indus însă un şoc de natură similară tuturor ţărilor, mici sau mari deopotrivă, astfel că măsurile au devenit similare, dobânzile au atins pragul de jos (zero sau aproape zero, „zero lower bound”) atât în ţări dezvoltate, cât şi în unele ţări emergente.

„În acest context, după ce şi-au epuizat trusa de instrumente convenţionale, anumite bănci centrale din CEE au apelat la instrumente neconvenţionale. Nu şi BNR”, scrie Popa.

Când vine vorba de cel mai important instrument convenţional, rata dobânzii, BNR a ales să nu coboare cu dobânzile la zero sau la niveluri negative, mai susţine oficialul BNR.

„Privind în retrospectivă, a fost o alegere inspirată. În ţările CEE, dar şi în alte ţări, dobânzile au fost reduse la, sau foarte aproape de zero. Păstrarea unui spaţiu de manevră a fost însă mereu parte esenţială a strategiei pe care BNR a urmat-o. Acest aspect a fost de o reală importanţă odată cu revenirea presiunilor inflaţioniste: BNR oprindu-se cu reducerea dobânzii de referinţă la 1,25% a avut un real avantaj şi o flexibilitate suplimentară faţă de băncile ce au început normalizarea ‘de la zero’, la propriu. Nu a fost însă uşor, presiuni au fost, şi nu puţine, unele publice: ‘România are nevoie de dobânzi zero sau negative’ spune un titlu de presă al vremii, citând un oficial al Guvernului. BNR nu a mers însă pe acea cale, deşi adevărul este că aproape toată societatea îşi dorea asta. Cine nu vrea rate mici la bancă?”, se spune în articol.

Potrivit autorului, titluri precum „România se împrumută la dobânzi de 20 ori mai mari decât Bulgaria!” apăreau până nu mai târziu de luna mai, anul curent.

„Că se comparau mere cu banane nu mai conta: Bulgaria are Consiliu Monetar, moneda lor naţională, leva, are aceeaşi paritate cu marca germană (şi implicit paritate constantă faţă de euro) de peste două decenii, dobânzile fiind astfel legate de cele din zona euro. BNR nu a cumpărat titluri de stat, decât într-o foarte mică măsură şi cu alt scop decât relaxarea cantitativă. BNR nu a mers nici pe această direcţie, denumită relaxare cantitativă, BNR a realizat achiziţii de titluri de stat ce echivalează cu doar 0,4% din PIB-ul anului 2021”, a explicat Cristian Popa.

Oficialul BNR a precizat că, spre comparaţie, Banca Naţională a Poloniei a cumpărat echivalentul a 5,5% din PIB, Banca Naţională a Ungariei 6,9% din PIB, în timp ce Banca Centrală Europeană a achiziţionat active de peste 40% din PIB-ul zonei Euro.

„Prin politicile implementate, BNR a avut mereu grijă ca piaţa monetară să funcţioneze într-un anumit echilibru, fără exces, cu oscilaţii, dar de amplitudini normale. Este şi o consecinţă a punctului precedent: generată de relaxările cantitative, dar nu numai, lichiditatea în surplus aduce, pe termen scurt anumite beneficii, precum detensionarea şi stimularea pieţelor financiare şi încurajarea creditării, prin existenţa unei cantităţi de bani ce îşi caută locul, fie în pieţele de active fie în creditare, deci către economia reală, consum sau investiţii sau pot pur şi simplu să ‘băltească’: să revină şi să stea în contul curent al băncii centrale ce i-a creat. Însă prea mult strică, odată inundată piaţa cu lichiditate, pot apărea şi dezavantajele sau vulnerabilităţile: surplusul de lichiditate poate susţine procesul inflaţionist, atunci când acesta apare, poate crea bule ale preţurilor activelor sau se poate crea tensiune pe curs, în sensul deprecierii.”, a mai spus oficialul BNR.

În opinia sa, fără un management bun al lichidităţii, stabilitatea cursului nu putea fi asigurată, iar „deprecierea ar fi fost exact factorul inflaţionist suplimentar (dar şi sentimental) de care nu era nevoie într-un mediu marcat şi aşa de inflaţie ridicată”.