Guvernul a aprobat noi proiecte strategice în parteneriat public privat. Prin ele, metrou Bragadiru-Voluntari și resorturi de lux pe litoral
Iată proiectele noi, cuprinse în hotărârea de Guvern, adoptată în ședința de joi:
1. Linia ferată de mare viteză București – Craiova/(Sofia) – Timișoara/(Belgrad) – Cluj/(Budapesta)
Realizarea liniei ferate de mare viteză, în lungime de aproximativ 1.275 km, va asigura reducerea timpului de legătură dintre Capitală și principalele orașe de pe traseu și va crea posibilitatea realizării unor conexiuni precum Timișoara – Cluj, Craiova – Sofia, Timișoara – Belgrad și Cluj – Budapesta.
Se stimează atragerea unui număr important de călători de la transporturile aeriene și rutiere către transportul feroviar, atragerea turiștilor, a tinerilor cu înaltă calificare în centrele universitare, de cercetare sau industriale care există sau care se vor dezvolta pe traseu, dar și a investitorilor străini, prin crearea unor sectoare industriale specializate.
2. Extinderea rețelei de metrou prin realizarea magistralei M7
Se va construi o magistrală de metrou pe ruta Bragadiru – Alexandriei – Colentina – Voluntari, în lungime de 25 km, cu aproximativ 30 de stații, un terminal și un depou, traseu pe care vor circula aproximativ 30 de trenuri.
Realizarea investiției va conduce la creșterea mobilității populației și va decongestiona traficul de suprafață, dar va determina și creșterea ariei zonei metropolitane a Bucureștiului, prin dezvoltarea urbanistică a așezărilor adiacente.
3. Mallurile nr.3 și nr.4 din Portul Constanța Sud
Extinderea Portului Constanța prin construirea unor terminale suplimentare de operare poate deveni un important punct de atracție pentru investitori și creează premisele pentru operarea de nave de mare capacitate, va conduce la creșterea capacității de transport maritim pentru pasageri și mărfuri, implicit la creșterea volumului schimburilor comerciale.
4. Complexul hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopole pe fluviul Dunărea
Are drept scop principal amenajarea hidrotehnică a fluviului Dunărea pe sectorul aval de Porțile de Fier I și II, ceea ce va conduce la îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre și la dezvoltarea economică pe termen lung în zona orașului Turnu Măgurele. De asemenea, se va asigura alimentarea cu apă a localităților riverane, acestea nemaifiind dependente de nivelul Dunării.
5. Centrala hidroelectrică de acumulare prin pompaj Tarnița- Lăpușești
Principalul obiectiv al proiectului este creșterea siguranței în funcționarea SEN (Sistemului Energetic Național), centrala fiind concepută a se realiza cu o putere totală instalată de 1000 MW.
6. Construirea unui sistem de resorturi de lux la Marea Neagră – New Costinești
Realizarea de noi spații de cazare la standarde occidentale, prin valorificarea a aproximativ 2,5 km de plajă la Marea Neagră, din zona Costinești – 23 August, va conduce la dezvoltarea economică a zonei, la atragerea de investiții adiacente și, implicit, a turiștilor autohtoni și străini.
Proiectul constă în construirea a 4 resorturi de lux, pe o suprafață totală de peste 800 de hectare de teren, dar și a 8 hoteluri de 5 stele cu peste 4.000 de camere.
De asemenea, se va realiza construcția unei rețele de drumuri județene care să facă conectarea noii stațiuni de agrement cu drumul național DN39.
7. Clinica multifuncțională „Dr. Calistrat Grozovici”
Este vorba despre o clinică multifuncțională care se va construi în incinta Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, proiectul prevăzând construirea a două corpuri de clădire cu o suprafață desfășurată de circa 51.000 mp, pe mai multe nivele, care vor avea în componență secție de urgență, unitate ambulatoriu, unități ATI, săli pentru consultații, imagistică, radioterapie, bloc operator, farmacie, camere de gardă, cabinete, heliport, amfiteatru și săli de cursuri pentru studenți, laboratoare, bloc de cercetare, săli de ședință, vestiare, spații pentru vizitatori, spații tehnice.
8. Spitalul regional Târgu Mureș
Spital va avea o capacitate de aproximativ 800-1000 de paturi, va asigura asistență medicală pentru cazurile medicale complexe, care nu pot fi rezolvate la nivelul județelor sau al municipiilor arondate, va fi dotat cu heliport și elicopter pentru urgențe, cât și cu clinici de specialitate și centre de cercetare dotate corespunzător.
Pe lângă spital, se vor construi atât cartiere de locuințe pentru medici și personalul auxiliar, cât și instrastructură de cazare pentru rudele și însoțitorii pacienților.