Protestul din Capitală se încheie. 28.000 de oameni s-au aflat în Piaţa Victoriei, apoi la sediul PSD

Economica.net
22 01. 2017
16114944_10209659566183494_6368848501275845411_n_56336400

UPDATE 21:28 Protestul din Bucureşti se încheie, manifestanţii au început să plece

Protestul din Bucureşti, la care au participat peste 20.000 de oameni, se încheie. Manifestanţii au început să plece, după patru ore de protest, care a început în Piaţa Universităţii, de unde oamenii au mers în marş în Piaţa Victoriei şi apoi la sediul PSD din Kiseleff.

În jurul orei 21.00, cei aproximativ 20.000 de oameni care au protestat în faţa sediului PSD din Şoseaua Kiseleff au plecat – o parte s-au întors la Piaţa Victoriei, iar ceilalţi au mers pe Kiseleff până la sediul ALDE.

Ajunşi în faţa sediului ALDE, oamenii au scandat „PSD şi ALDE, aceeaşi mizerie”.

Ei au rămas în faţa sediului acestui partid pentru câteva minute.

UPDATE 21.15:  Mulţimea din faţa sediului PSD începe să se împrăştie

Câteva mii de manifestanţi au plecat spre Arcul de Triumf, spunând că vor merge la sediul ALDE, iar o altă parte se întorc spre Piaţa Victoriei

UPDATE 21:02 Aproximativ 20.000 de oameni protestează în faţa sediului PSD, unde strigă „Hoţii”

Aproximativ 20.000 de bucureşteni protestează, duminică seară, în faţa sediului PSD din Şoseaua Kiseleff, unde cântă Imnul naţional.

Protestatarii au aruncat cu hartie igienică, dar şi cu bulgări de zăpadă spre sediul PSD.

Ei au strigat „Hoţii”, „Rusine, rusine sa va fie” şi „PSD, ciuma roşie”, „Iliescu lângă Vişinescu”, dar au şi cântat Imnul naţional şi „Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen”.

Oamenii au pancarte cu mesaje precum „Cel mai slugarnic şi ruşinos guvern”, „O adunatură de cârpe”.

UPDATE 20:20 Coloana a parasit Piata Victoriei Şi se deplaseaza pe Şoseaua Kiseleff

Peste 28.000 de oamenii se deplasează spre sediul PSD de pe Şoseaua Kiseleff. Manifestanţii, aflaţi în marş, pe Şoseaua Kiseleff, strigă ”PSD, ciuma roşie”, ”Hoţii”, ”Dragnea, nu uita, te aşteaptă DNA”.

Oamenii au stat aproximativ o oră în faţa Guvernului, după care au încercat să rupă cordonul de jandarmi pentru a pleca spre sediul central al PSD. Ulterior, jandarmii au ridicat gardurile şi au permis accesul oamenilor, astfel că aceştia se îndreaptă în marş, la ora transmiterii acestei ştiri, spre sediul PSD.

La protest participă oameni de toate vârstele, iar unii dintre ei au venit însoţiţi de copiii lor, inclusiv copii mici, pe care îi ţin pe umeri.

UPDATE 19:52 Peste 15.000 de oameni protestează în faţa Guvernului

Peste 15.000 de oameni protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Victoriei faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului privind graţierea şi modificarea Codurilor penale.

Manifestanţii strigă ”La închisoare, nu la guvernare”, ”Hoţii”, ”Demisia”, ”PSD – ciuma roşie”.

”Vreau să împiedicăm adoptarea ordonanţei privind graţierea şi a celei de modificare a Codului penal, pentru că, în primul rând, aceste chestiuni nu se stabilesc prin ordonanţă, este neconstituţional. Iar în al doilea rând, sunt făcute cu dedicaţie pentru hoţii pe care îi apără pesediştii care sunt printre ei”, a spus unul dintre oamenii veniţi în Piaţa Victoriei.

În urma unui apel pe Facebook, începând cu ora 17.00, sute şi apoi zeci de mii de oameni s-au adunat la Piaţa Universităţii.

UPDATE 19:30 Manifestanţii au ajuns în Piaţa Victoriei

Peste 20.000 de oameni care protestează faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului privind graţierea şi modificarea Codurilor penale au ajuns în Piaţa Victoriei, la ora transmiterii acestei ştiri.

Manifestanţii au parcurs traseul de la Piaţa Universităţii, blocând bulevardul Magheru pe sensul spre Piaţa Romană. Coloana de oameni, al căror număr a continuat să crească, a acoperit toată lungimea bulevardului.

Numărul manifestanţilor depăşeşte 20.000.

Protestatarii au plecat în jurul orei 18.30 din Piaţa Universităţii, după ce acolo a ajuns şi preşedintele Klaus Iohannis, care a fost aplaudat şi i-a fost scandat numele.

UPDATE 19:15 Numărul protestarilor care se îndreaptă spre piaţa Victoriei a ajuns la circa 15.000 de persoane.

UPDATE 19:00 Iohannis: Am venit în Piaţa Universităţii să-mi arăt indignarea; o gaşcă de politicieni vrea să slăbească statul de drept

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că a venit în Piaţa Universităţii pentru a-şi manifesta indignarea pentru faptul că o ‘gaşcă de oameni politici’ vrea să schimbe legislaţia şi să slăbească statul de drept. 

‘Am venit aici în Piaţa Universităţii, ca şi miile de români, ca să-mi arăt indignarea. O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept, ori aşa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci şi sute de politicieni certaţi cu legea să-i găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii pe bună dreptate sunt indignaţi’, a spus şeful statului.

UPDATE 18:22 Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns în Piaţa Universităţii

Între timp numărul protestatarilor a crescut la aproximativ 10.000 de persoane, potrivit estimărilor Jandarmeriei.

UPDATE 18:18 În Bucureşti peste 5.000 de oameni au plecat în marş spre Guvern

Peste 3.500 de oameni au blocat tot bulevardul Magheru şi plecat în marş de la Piaţa Universităţii spre Guvern, în piaţa Victoriei.


UPDATE 18:10 Robert Turcescu: ”Am plecat spre Piaţa Universităţii. Dragnea, ai curaj să vii şi tu?”; Şi Raluca Turcan a ajuns la protest, unde sunt 2.000 de oameni

Deputatul PMP Robert Turcescu anunţă, într-un mesaj video postat pe Facebook, că a plecat spre Piaţa Universităţii pentru a participa la protestul faţă de legile privind graţierea şi codurile penale, şi îl întreabă pe liderul PSD, Liviu Dragnea, dacă are „curajul” să meargă şi el în mulţime. Liderul PNL, Raluca Turcan, a ajuns în Piaţa Universităţii, unde la ora transmiterii acestei ştiri sunt aproape 2.000 de oameni.

„Am plecat spre Universitate, ne vedem acolo. Dragnea, ai curaj să vi şi tu? Semnat, familia Turcescu”, a afirmat Robert Turcescu, într-un video în care apare alături de soţia lui.

Aşa cum anunţase, şi preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a ajuns în Piaţa Universităţii şi a postat un filmuleţ live.

Şi liderul USR, Nicuşor Dan, a anunţat că merge la miting.

Noi proteste faţă de legile privind graţierea şi codurile penale în Piaţa Universităţii

Protestatarii au steaguri şi pancarte cu mesaje precum „Ministru’ cu plagiat trebuie remaniat”, „Referendum pentru toţi, să ştim dacă suntem hoţi”.

Oamenii scandează „DNA, nu uita, noi suntem de partea ta”, „Jos Guvernul”, „PSD, ciuma roşie”, „Vrem o Românie fără hoţie”, „DNA să vină să vă ia” şi „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”.

„Nu sunt de acord cu ordonanţa care promovează graţierea şi amnistia. Nu îşi are rostul, favorizează unii infractori deja cunoscuţi, care sunt un pericol pentru economia ţării şi pentru siguranţa ţării. E o ordonanţă strict politică şi este cu dedicaţie foarte clară. Sunt câteva persoane care vor avea sigur de câştigat de pe urma ei”, a spus un bărbat venit la protest.

„Nu face decât să ne dea înapoi ani întregi în care s-au făcut nişte progrese în justiţie şi să ne arunce înapoi în anii ’90, în care un băiat din fruntea partidului psd-pdsr conduce ţara la discreţie. Şi pentru că votul, atât de prost, care s-a întâmplat de curând le-a dat pe mână toată puterea vor să completeze chestia asta şi să conducă arbitrar şi discreţionar. Este foarte clar că Liviu Dragnea vrea să devină premier şi nu ştie cum să ne păcălească”, a afirmat un alt manifestant.

La ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Universităţii continuă să sosească bucureşteni.

Organizatorii mitingului au anunţat că din Piata Universităţii vor merge în marş până la Guvern. Proteste similare sunt anunţate pentru duminică seară şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi la Copenhaga, Paris, Londra, Haugesund (Norvegia).

Cluj-Napoca: Aproape două mii de persoane la protestul faţă de ordonanţele Guvernului privind graţierea şi Codul Penal

Aproape două mii de persoane s-au adunat, duminică seară, în Piaţa Unirii, din Cluj-Napoca, la mitingul de protest faţă de proiectele de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului care vizează graţierea şi Codul Penal. Manifestanţii, în marea lor majoritate tineri, au pancarte şi scandează lozinci împotriva Guvernului, cerând, totodată, „un CNA funcţional”.

Încă înainte de ora 17.00, clujenii au început să se adune în Piaţa Unirii, din municipiu, la ora transmiterii acestei ştiri numărul manifestanţilor ridicându-se la aproape două mii.

Protestatarii au pancarte pe care se poate citi: „Vrem justiţie, nu corupţie”, „PSD nu uita/ ţara asta nu-i a ta”, „Jos Ciorbea”, „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”.şi scandează lozinci cerând demisia Guvernului.

De asemenea, la îndemnul organizatorilor, manifestanţii scandează „Fără amnistie, drept în puşcărie”,  „Uniţi salvăm toată România”, Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”.

Totodată, protestatarii scandează lozinci adresate CNA, cerând: „Un CNA funcţional”.

Manifestanţii, care sunt în cea mai mare parte tineri, vor merge în marş, din Piaţa Unirii, pe Bulevardul Eroilor, apoi pe Bulevardul 21 Decembrie şi înapoi în Piaţa Unirii.

La ora transmiterii acestei ştiri, manifestanţii continuă să vină în Piaţa Unirii, autorizaţia pentru protest fiind valabilă până la ora 19.00.

Proteste faţă de cele două proiecte anunţate de Guvern au avut loc şi miercuri seară, când aproximativ trei mii de oameni au ajuns în marş, din Piaţa Universităţii, în faţa sediului Guvernului.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului retragerea celor două ordonanţe. „Proiectele de Ordonanţe de Urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicaţie, o spun cele mai autorizate voci din Justiţie”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook. Şeful statului a precizat că Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, asociaţiile magistraţilor şi organizaţii ale societăţii civile s-au pronunţat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupţie, abuz în serviciu şi integritate, ”în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă”.