Noi reglementări la Legea Concurenţei: Companiile îşi pot recunoaşte vina pe parcursul investigaţiei şi iau amenzi mai mici

Economica.net
30 06. 2015
bogdan-chiritoiu-600x375_50040900

‘În conformitate cu prevederile Uniunii Europene, pentru a stimula companiile să recunoască săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale anterior finalizării investigaţiei, s-a introdus în Legea Concurenţei procedura tranzacţionării. Această procedură prezintă avantaje atât pentru autoritatea de concurenţă, cât şi pentru companii. Mecanismul procedurii tranzacţionării constă în recunoaşterea faptei anticoncurenţiale pe parcursul investigaţiei. Până acum, companiile puteau recunoaşte că au săvârşit o faptă anticoncurenţială doar după finalizarea raportului de investigaţie, în cadrul procedurii de audiere’, informează un comunicat al Executivului.

Astfel, compania care îşi recunoaşte vina pe parcursul investigaţiei poate beneficia de o reducere a amenzii cuprinsă între 10% şi 30% din valoarea iniţială a acesteia, scrie Agerpres.

De asemenea, prin actul normativ aprobat de Guvern ‘se creează cadrul legislativ care să permită efectuarea de inspecţii inopinate în orice spaţii în care întreprinderile îşi desfăşoară activitatea’.

Actul normativ reglementează şi termenul actual de la 48 de ore la 72 de ore, în care poate fi atacată hotărârea instanţei pentru respingerea autorizării solicitate în scopul efectuării unei inspecţii inopinate.