Noi reguli pentru a asigura aprovizionarea cu gaze naturale în UE

Economica.net
27 04. 2017
gaze_8655577_54662500

Comisia Europeană, care are drept obiectiv înfiinţarea unei veritabile ‘uniuni energetice’, a formulat în luna februarie 2016 o propunere care obligă statele membre să coopereze mai mult într-un domeniu care este sensibil pentru guverne, respectiv aprovizionarea cu gaze naturale în situaţii de criză.

‘Noile reguli garantează o abordare comună şi coordonată la nivel regional cu privire la securitatea aprovizionării cu gaze în rândul statelor membre. Este pentru prima dată când se va aplica principiul solidarităţii în domeniul energiei. Statele membre vor trebui să îşi ajute vecinii în situaţii de crize serioase’, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Cooperarea regională, asupra căreia au căzut de acord negociatorii celor trei instituţii comunitare, introduce conceptele de ‘coridoare pentru aprovizionarea de urgenţă’ şi ‘client protejat de solidaritate’, a explicat Consiliul UE într-un comunicat separat.

Ideea vizează formarea de blocuri regionale în care să fie repartizate statele membre. În cadrul acestor blocuri regionale, un stat membru UE va trebui să furnizeze gaze unui stat vecin care se confruntă cu o pană în aprovizionare, în caz de urgenţă şi pentru clienţii ţintă, gospodării sau servicii publice cum sunt spitalele. Este vorba de mecanism care nu va fi utilizat decât în ultimă instanţă şi care va implica acordarea de compensaţii, a subliniat Consiliul UE.

Statele membre, cu ajutorul Comisiei, vor trebui să elaboreze planuri de prevenţie şi de urgenţă pentru a face faţă oricărei penurii.

Acordul vizează de asemenea să îmbunătăţească transparenţa contractelor. Companiile de gaze naturale vor notifica autorităţile naţionale competente în legătură cu contractele considerate relevante pentru securitatea aprovizionării. Aceste contracte reprezintă 28% din consumul anual de gaze naturale ale statelor membre.

‘Dacă autorităţile competente au îndoieli cu privire la impactul unor astfel de contracte asupra securităţii aprovizionării cu gaze a unui stat membri sau unei regiuni, ele trebuie să înştiinţeze Comisia’, subliniază Consiliul UE.

Acordul politic negociat de Consiliul UE, Parlamentul European şi Comisia trebuie aprobat în mod formal de Parlament şi statele membre.