Noi reguli pentru toţi proprietarii de maşini, de la 1 ianuarie

Începutul acestui an a adus noi reglementări referitoare la Inspecţia Tehnică Periodică (ITP), pentru autoturisme. Pentru mulţi dintre şoferi, ITP va trebui făcută mai des. 
Economica.net - sâm, 06 ian. 2018, 21:20
Noi reguli pentru toţi proprietarii de maşini, de la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie au intrat în vigore două prevederi ale legii 260/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică.

Legea ca atare intră în vigoare la 20 mai 2018, cu excepţia a două prevederi: autoturismele noi înmatriculate pentru prima data în România trebuie să facă prima ITP după trei ani, nu după doi ca până acum, iar maşinile mai vechi de 12 ani trebuie să facă ITP în fiecare an, nu o dată la doi ani, ca până acum. Aceste prevederi au intrat în vigoare la 1 ianuarie.

Iată prevederile din lege

“La articolul 2 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune, la 2 ani, respectiv la un an în cazul autovehiculelor care au o vechime de cel puțin 12 ani, cu excepția vehiculelor de interes istoric;”.

La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

(31) Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune se supun primei inspecții tehnice periodice la 3 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.”

În primele 11 luni ale anului trecut, au fost înmatriculate în România 99.000 de autoturisme noi, în creştere cu 14,64% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în timp ce numărul înregistrărilor de maşini second hand a ajuns la 474.487 de unităţi, cu 71% peste nivelul consemnat în primele 11 luni din 2016.

Potrivit unei estimări a Asociaţiei Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM), parcul auto al României, compus din circa 7 milioane de autovehicule, a ajuns să aibă o vârstă medie de 13,5 ani, deci foarte mulţi şoferi vor fi obligaţi să facă ITP în fiecare an. 

Te-ar mai putea interesa și
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor antidemocratice întâlnite pe această platformă
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor ...
Peste 60 de universităţi germane şi austriece au anunţat vineri că se retrag de pe reţeaua socială X a miliardarului american Elon Musk, îngrijorate de derivele antidemocratice ale acestei......
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. Rușii trebuie să vândă tot, în 45 de zile, altfel Serbia rămâne fără petrol
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. ...
În urma noilor sancțiuni ale Statelor Unite împotriva sectorului petrolier rusesc, Gazprom Neft va avea la dispoziție ...
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal al premierului canadian demisionar Justin Trudeau a anunţat în noaptea de joi spre vineri că înlocuitorul ...
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în care el a depus jurământul de învestire pentru al treilea mandat
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în ...
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri creşterea la 25 de milioane de dolari a recompensei pe care o oferă pentru ...