Noi stimulente de la Firea: voucherul Materna de 2.000 de lei pentru femeile însărcinate şi 3.000 de euro pentru fertilizarea in vitro
„Suma de 2.000 de lei va fi acordata sub forma unui voucher. Cu ajutorul acestor bani se pot achita analize care nu sunt decontate de Casa de Sănătate şi anumite medicamente sau tratamente pe care femeile nu şi le permit. Exemple de analize care nu sunt deconatate şi prin care se depistează tombofilia, intoleranţa la glucoză, teste care identifică anumite infecţii, alte afecţiuni ale mamei, rubeola, hiv, hepatita B. Prin aceste sume folosite care se vor acorda jumătate, adică 1.000 de lei în săptămâna a zecea de sarcină, când este confirmată de un medic specialist, şi a odoua parte, tot de 1.000 de lei în a şasea lună de sarcină”, a declarat Gabriela Firea în deschiderea şedinţei CGMB.
Cel de-al doilea program pe care primarul Firea vrea să îl lanseze şi care este supus votului consilierilor generali se referă la acordarea a echivalentului în lei a sumei de 3.000 de euro pentru fertilizarea in vitro, sprijin care vine în ajutorul cuplurilor care se confruntă cu probleme de infertilitate.
„Anual sunt 5.000 de cupluri care fac fertilizare in vitro, cu succes. Rata e foarte mică: în Franta sunt 40.000 de cupluri, în celelate ţări ale UE alte zeci de mii de cupluri. La noi, din nefericire pragul este cel financiar. O procedură in vitro costă foarte mult. Spre exemplul, pentru cei care vor să afle şi o cifră concreta, anul trecut, pentru Bucureşti, statul a decontat 250 de fertilizări in vitro, rămânând pe lista de aşteptare câteva sute de bucureşteni”, amai adăugat Firea.
Cine beneficiază de stimulente
Vârsta cuplurilor care pot beneficia de acest stimulent este cuprinsă între 24 şi 45 de ani şi nu este necesar ca femeia şi bărbatul să fie neapărat casătoriţi.
De aceste stimulente vor beneficia doar bucureştenii şi cei care au viză de flotant de şase luni. Primăria a impus acest prag pentru că s-a înregistrat o creştere a numărului de vize de flotant a celor care au cerut stimulent pentru persoanele cu dizabilităţi.
„Am stabilit să aibă rezidenţa de şase luni, pentru ca în cazul celoralate stimulente, cum e cel pentru persoanele cu dizabilităţi, s-a inregistrat un fenonem: foarte multe vize de flotant realizate cu socopul vădit şi îndreptăţit de a obţine aceste stimulente. Nu vrem să discriminăm pe nimeni, dar noi suntem Primăria Generală a Capitalei, iar deciziile noastre trebuie să îi vizeze în primul rând pe bucureşteni, pentru că ei plătesc taxe şi impozite”, a mai completat Firea.
Ce alte stimulente mai acordă Primăria condusă de Firea
Primăria Capitalei are în curs mai multe proiecte de acordare a unor ajutoare financiare. Consilierii generali au aprobat, în şedinţa din 18 mai anul trecut, proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei va acorda, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, un stimulent de 1.500 de lei net fiecărei familii de tineri care se căsătoresc, cu condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie şi cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.
De asemenea, în 8 iunie anul trecut a fost aprobat şi proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-născuţi, cu condiţia ca unul dintre părinţi, cel puţin, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, iar copilul să se fi născut într-una dintre maternităţile din Capitală.
În 19 iulie, a fost aprobat un alt proiect care prevede acordarea unui ajutor financiar în valoare de 1.000 de lei lunar pentru copiii cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul în Capitală, iar în şedinţa din 30 august s-a aprobat proiectul privind oferirea a 500 de lei pe lună pentru adulţii cu handicap.
Totodată, municipalitatea, prin prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, acordă un ajutor financiar lunar între 300 de lei şi 1.200 de lei pentru familiile monoparentale cu unul sau mai mulţi copii care au un venit net mediu pe membru de familie de până în 200 de lei şi între 200 de lei şi 400 de lei pentru familiile monoparentale cu unul sau mai mulţi copii, care au un venit net mediu pe membru de familie între 201 şi 530 de lei inclusiv, proiectul în acest sens fiind aprobat în 31 octombrie anul trecut.