Noi suspiciuni de incompatibilitate printre administratorii Electrica

26 04. 2021
electrica_sa_5678987654_27529800

Ramona Ungur, administrator neexecutiv independent la Electrica, și-a dat demisia din această poziție joi seara, după ce am sesizat compania asupra faptului că planează suspiciuni asupra independenței sale în această poziție. Textul pe această temă în puteți citi AICI.

Bogdan Iliescu

Este posibil ca Ungur să nu fie singurul administrator în cazul căruia se ridică semne de întrebare legate de un potențial conflict. După cum ați putut citi mai sus, un alt administrator independent al companiei, Bogdan Iliescu, ar putea avea o problemă, în condițiile în care este membru și în Consiliul de Administrație al Transgaz (companie controlată de stat, operatorul sistemului național de transport al gazelor) încă din 2013. Deci este administrator independent la Electrica, dar este administrator la o companie unde un acționar semnificativ al Electrica (statul) este majoritar.

Sătpămâna trecută, Iliescu a spus că nu există vreo problemă din acest punct de vedere pentru că de fapt nu ar fi vorba despre același acționar, statul, la ambele companii, în accepțiunea sa.

“Cel de-al treilea pachet energetic, adoptat de Parlamentul European, prevede separarea proprietăţii între operatorii de transport și cei de distribuție. La Transgaz, acționar este Secretariatul General al Guvernului, iar la Electrica, Ministerul Energiei. Nu este același acționar. Sunt entități cu nume diferite, CUI diferit și așa mai departe. Astfel, consider că am respectat atât prevederile legale, cât și actul constitutiv al companiei”, a spus Iliescu, pentru publicația Financial Intelligence

Este totuși o problemă sau nu? Atât pe site-ul Tranzgaz, cât și pe cel al Electrica, scrie foarte clar că acționar este statul român, adevărat, în primul caz prin SGG, iar în al doilea prin Ministerul Energiei. Pe de altă parte,  potrivit modelului de unbundling, Transgaz este ISO (independent system operator) al rețelei naționale de gaze, ceea ce nu înseamnă neaparat că ar avea alt acționar, ci că administrarea este separată de posesie.

Gicu Iorga

Apropiat al fostului ministru ALDE al Energiei, Toma Petcu, Gicu Iorga a ajuns în Consiliul de Administrație al Electrica în 2017. Ulterior, a fost reconfirmat, cu un mandat de patru ani, în aprilie 2018. El este unul dintre reprezentanții statului în CA. Problema este încă că, din martie, el este și șef de birou vamal, la ANAF-Direcția Generală a Vămilor București (scrie chiar el în CV). Sunt compatibile aceste două funcții? – aceasta este întrebarea. Iorga a spus AICI că nu este în incompatbilitate.

Totuși, legislația pare a spune altceva, și citim chiar de pe site-ul Direcției Generale a Vămilor, secțiunea de incompatibilități și conflicte de interese pentru personalul vamal

“Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, dupa cum urmează:(…)

în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată;(…)”

Electrica este o societate comercială privată, chiar dacă statul este cel mai mare acționar (48%), deci lecturând ce scrie chiar Vama pe site, rezultă că ar putea fi o problemă de compatibilitate cu Gicu Iorga în CA Electrica.

De reținut, ca detaliu de culoare politică, și faptul că actualul ministru el Energiei, Virgil Popescu, nu mai are nicio poziție publică referitoare la calitatea lui Gicu Iorga la Electrica, deși, atunci când era în opoziție, adresa o interpelare lui Toma Petcu (atunci ministru) în care îl întreba exact ce îl recomandă pe Gicu Ioarga să fie membru al board-ului Electrica, în afara de pozția de membru de partid?

Între timp însă, PNL a absorbit ALDE

Problemele mai mari pentru Electrica, în viitor?

În data de 28 aprilie, are loc AGA Electrica pentru a se alege un nou Consiliu de Administrație, prin metoda votului cumulativ, cerută de stat. La alegeri s-au înscris 15 candidați printre care și cei șapte care sunt acum membri (ulterior, fără Ungur, care și-a dat demisia iar candidatura sa pentru viitorul CA nu mai e luată în calcul). Potrivit sistemului de vot cumulativ cei șapte din actualul board participa automat la alegerile pentru noul board, bine sau rău – aceasta este realitatea.

Problema care se pune este, pe viitor, despre cât de legală va fi constuirea noului board în condițiile în care există atâtea suspiciuni de conflicte în boardul care organizează alegerile și ce se va întâmpla daca ele vor deveni certitudini, pentru că alegerile sunt organizate de un CA cu unii membri care ar putea fi în conflict.

Ca un detaliu, să amintim și că, potrivit actualului sistem de la Electrica, Iliescu este și președinte al comitetului de remunerare și nominalizare. Chiar dacă pare paradoxal, el trebuie să se verifice așadar pe sine însuși dacă respectă criteriile pentru a candida la poziția în CA, și, la fel, trebuie să îi verifice pe ceilalți candidați care se bat pe o poziție în CA, inclusiv pe a lui.