Noi teste în vederea introducerii scanerelor corporale pe aeroporturi

Programul "Checkpoint of the Future" (CoF), prin care urmează să se introducă scanere corporale pe aeroporturi, la orizonul lui 2020, se apropie de faza de implementare. Anul acesta se vor face 10 noi teste.
Mediafax - sâm, 16 mart. 2013, 15:54
Noi teste în vederea introducerii scanerelor corporale pe aeroporturi

Programul „Checkpoint of the Future” (CoF), prin care urmează să se introducă scanere corporale pe aeroporturi, la orizonul lui 2020, se apropie de faza de implementare, prin zece teste noi, după efectuarea cu succes a unor teste la Geneva, pe Heathrow, la Londra, şi la Amsterdam, relatează AFP citată de Mediafax.

Zece noi teste urmează să aibă loc anul acesta, în vederea unei implementări definitive în 2014, anunţă Asociaţia Internaţională pentru Transport Aerian (IATA), care reprezintă 240 de companii din întreaga lume ce însumează 80% din trafic. Obiectivul CoF este ca pasagerii să poată urca la bordul avionului fără să fie nevoiţi să se descalţe, să îşi scoată cureaua sau o parte din haine la filtrul de control.

„O versiune mai avansată a CoF va apărea în 2017, în vederea unei implementări în 2020. Atunci, pasagerii vor putea să treacă de posturile de control fără să îşi scoată unele dintre haine sau să se despartă de calculator”, promite IATA.

Peste trei miliarde de pasageri vor lua avionul anul acesta acesta, aproape dublu faţă de numărul din 2001, iar aproximativ şase miliarde sunt aşteptaţi până în 2030.

Directorul IATA afirmă că „99,9999%” dintre călători şi marfă nu ridică nicio problemă. „Va fi necesar, deci, să utilizăm mai bine informaţiile disponibile în vederea evaluării ameninţării potenţiale pe care o reprezintă persoanele, obiectele sau unele situaţii”, a apreciat el.

CoF urmează să introducă o evoluţie a controlului pasagerilor „către un proces mai eficient, prin utilizarea noilor tehnologii”, afirmă Tony Tyler, directorul general al IATA.

Utilizarea scanerelor corporale permite niveluri de analiză „mai exacte, menite să diminueze nivelul ameninţării, ameliorând, totodată, confortul pasagerilor”, subliniază Xavier Gondaud, preşedinte al filialei pentru securitate aeroportuară din cadrul grupului suedez Securitas.

O problemă este aceea că scanerele, care nu sunt acceptate în unanimitate în cadrul Uniunii Europene (UE), costă între 100.000 şi 150.000 de euro fiecare.

Între timp, aeroporturile depun deja eforturi pentru ameliorarea situaţiei pasagerilor.

Pe Aeroportul Paris-Charles de Gaulle, a fost introdus controlul printr-un filtru unic, cu scopul scutirii pasagerilor din interiorul Spaţului Schengen de controlul la filtru, a subliniat Jacques Le Stanc, adjunctul directorului pentru securitate din cadrul grupului Aeroporturilor din Paris.

Unii prestatori de servicii, ca ICTS, relevă că adevărata piedică în facilitarea accesului pasagerilor este, în continuare, „o presiune puternică în vederea reducerii valorilor contractelor pentru prestaţii (de servicii) identice”.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...