Noile facilităţi de anagajare a şomerilor vor dezavantaja vârsnicii, absolvenţii şi salariile mici
Premierul Victor Ponta a anunţat luni că firmele care angajează şomeri cu vârsta mai mică de 25 ani sau mai mare de 55 ani nu vor plăti pentru aceştia, pentru o perioadă de un an, contribuţii de asigurări sociale, dacă persoane astfel angajate vor fi menţinute încă un an după expirarea facilităţii.
„Declaraţia premierului Ponta este însă incompletă, deoarece se specifică doar scutirea de la contribuţiile sociale (pensie, sănătate, şomaj) aferente persoanelor cu vârsta mai mică de 25 de ani sau mai mare de 55 de ani, însă nu se menţionează nimic despre alte sume pe lângă această scutire (în prezent, avem sumele de care beneficiază compania, raportate la indicatorul social de referinţă, acordate pentru fiecare persoană angajată de către companie conform celor de mai sus”, a declarat Angelica Ene, payroll accountant Accace Romania, citată într-un comunicat al companiei de consultanţă.
În opinia consultantului, fără menţinerea beneficilor raportate la indicatorul social de referinţă, noile facilităţi vor reprezenta, de fapt, în cazul salariilor de sub 3.000 de lei, venituri mai mici pentru companiile care angajează şomeri decât cele oferite în prezent de stat.
Dacă în prezent firma angajează un şomer în vârstă de peste 45 ani cu un salariu de 2.000 de lei brut, atunci este scutită de 10 lei aferenţi şomajului pentru persoană, la care se adaugă stimulentul de 500 lei (total beneficiu 510 lei /1 persoană angajată în aceste condiţii – beneficiul companiei). Condiţii: şomer, cu vârstă peste 45 ani şi raporturi de muncă de minimum 2 ani.
Luând în calcul datele primite până în prezent privind propunerea premierului, firma ar fi scutita de 330 lei. Condiţii: vârsta de peste 55 ani şi raporturi de muncă de minimum 2 ani.
Ene concluzionează că pentru ca o firmă să aibă un beneficiu egal cu facilităţile existente, un angajat ar trebui să aibă un salariu brut de peste 3.050 lei.
„În mod clar, nu este o veste bună pentru persoanele în vârstă, deoarece limita de 45 de ani ar deveni 55 şi, după cum ştim, companiile sunt reticente în ceea ce priveşte angajarea persoanelor trecute de o anumită vârstă, chiar dacă experienţa lor pe piaţa muncii ar trebui să fie considerată un avantaj. De asemenea, prin înlocuirea termenului absolvent cu şomer cu vârsta mai mică de 25 ani, se încurajează angajarea nu doar a celor ce au terminat o formă de învăţământ (fără experienţă), ci şi a celor ce au deja experienţă cumulată pe piaţa muncii până la această vârstă, însă au rămas fără serviciu din cauza condiţiilor economice nefavorabile. Prin angajarea acestui segment de persoane (18-25 ani), statul ar avea foarte mult de beneficiat prin asigurarea unei continuităţi în muncă până ce aceştia acumulează destulă experienţă pentru a nu mai avea dificultăţi în alegerea unui loc de muncă”, a punctat consultantul de la Accace România.
Angelica Ene observă că declaraţia vine într-un moment în care România se confruntă cu rezultatele scăzute înregistrate la examenul de bacalaureat şi îngrijorarea exprimată de specialişti privind influenţa acestora asupra ratei şomajului.
„În mod clar, noua reglementare vizează tineretul, nu persoanele în vârstă, unde limita nu mai este 45 de ani, ci de 55”, a continuat Ene.
Compania de consultanţă aminteşte că, în prezent, pentru angajarea absolvenţilor care la data absolvirii nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu firmele sunt scutite pentru o perioadă de 12 luni de la plata contribuţiei aferente angajaţilor încadraţi şi primesc lunar timp de 12 luni, în funcţie de tipul absolventului, o sumă de 500 lei. Stimulentul se acordă proporţional cu timpul lucrat, luându-se în calcul perioadele de suspendare.
Pentru a beneficia de stimulente, compania trebuie să menţină raporturile de muncă cu respectivul absolvent timp de 3 ani (angajatul să nu înceteze din motive ce nu ţin de persoana sa) şi să nu aibă întârzieri la plata datoriilor către stat.
Peentru angajarea pe o perioadă nedeterminată a şomerilor în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale firmele sunt scutite pe o perioadă de 12 luni de la plata contribuţiei aferente angajaţilor încadraţi şi primesc lunar o sumă egală cu indicatorul social de referinţă, de 500 lei. Pentru a beneficia de stimulente, compania trebuie să menţină raporturile de muncă cu respectivul angajat timp de 2 ani (angajatul să nu înceteze din motive ce nu ţin de persoana sa) şi să nu aibă întârzieri la plata datoriilor către stat.
În cazul persoanelor care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile legale de a ieşi la pensie (pensie anticipată parţial sau limită de vârstă), suma de 500 lei se acordă până în momentul când angajatul iese la pensie.
„În mod sigur, această propunere va reaminti angajatorilor de existenţa stimulentelor acordate de stat în vederea angajării tinerilor, persoanelor cu handicap şi a persoanelor în vârstă, însă până la publicarea unei astfel de legi şi a normelor de aplicare nu vom putea stabili exact impactul financiar”, conchide analistul Acacce România.