Noile licitaţii RA-APPS au eşuat din nou, evitarea înfiinţării unui fond prefigurează un eşec total
Pentru prima jumătate a lunii mai, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a pregătit, iniţial, organizarea de licitaţii pentru vânzarea a opt apartamente de 3, 4 şi 5 camere din centrul Capitalei, la preţuri de pornire cuprinse între 73.000 euro şi 286.000 euro, apropiate celor stabilite pentru active similare ofertate în ultimul an, în condiţiile în care şi acele licitaţii au eşuat.
Paradoxal, regia a decis ulterior ca oferta de vânzare să fie suplimentată cu încă 20 de apartamente, cu un preţ de pornire cuprins între 66.000 euro şi 214.000 euro, dar şi cu vila Predeal din staţiunea montană, pe care nu a reuşit să o vândă anterior.
Rezultatul a fost cel aşteptat, şi anume că regia nu a primit nicio ofertă pentru acesta active, astfel că ambele licitaţii programate nici măcar nu au mai fost organizate.
Toate aceste licitaţii sunt iniţiate deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actuale ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către firme private sunt alternative la vânzarea individuală a proprietăţilor, care ar asigura o transparenţă sporită şi un câştig mai bun pentru stat.
În pofida acestor atenţionări, Guvernul a decis în luna martie, prin ordonanţă de urgenţă, că imobilele RA-APPS pot fi vândute la un preţ cu până la 30% mai mic comparativ cu cel de pornire, dacă licitaţia se repetă, şi pot fi cedate şi prin negociere la a treia încercare de vânzare, imobilele de peste 50.000 euro putând fi plătite în rate lunare eşalonate până la trei ani cu un avans de 25%.
Pentru acest an, RA-APPS estimează venituri totale de 449,1 milioane lei, dar încasările din vânzarea de imobile nu ar urma să depăşească 193,5 milioane lei.
Estimarea este sub prognoza regiei pentru anul trecut, de 296,2 milioane lei, dar nici aceasta nu a putut fi în final atinsă deşi, pe fondul licitaţiilor eşuate, ţinta fusese deja drastic redusă comparativ cu proiecţia iniţială.
Anul trecut, Guvernul a revizuit în scădere drastică estimarea de venituri obţinute din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei, prevăzută în bugetul de stat, la doar 296,2 milioane lei, pe fondul licitaţiilor eşuate în lipsă de oferte.
Un document oficial prezentat însă de MEDIAFAX în primăvara acestui an a indicat că şi această nouă ţintă a fost ratată la mare distanţă şi că vânzarea nu a decurs conform aşteptărilor, RA-APPS reuşind să vândă doar 16 imobile dintr-un total de 103 active scoase la vânzare. În aceste condiţii, veniturile încasate s-au ridicat la doar 39,3 milioane lei, din care 7,98 milioane lei au fost cheltuieli aferente, inclusiv valoarea rămasă neamortizată.
Regia Protocolului de Stat, la care lucrează peste 2.170 de angajaţi cu un câştig mediu lunar mai mare de 1.900 lei, deţine aproximativ 650 locuinţe de protocol şi de serviciu, peste 75 de vile şi mai mult de 250 hectare teren, moştenite de la fosta gospodărie de stat a PCR şi ocupate de actuali sau foşti demnitari, ori chiar de rudele acestora.
Acestora li se adaugă zeci de spaţii comerciale, ferme şi unităţi turistice, dintre care hotelul Triumf din Bucureşti, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scroviştea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.
Surse oficiale au declarat că întregul patrimoniu RA-APPS este evaluat la 500 milioane euro -1 miliard euro.