Noile Logan și Sandero își fac simțită prezența în Europa. Dacia crește cu 67% în martie și cu 7% pe întreg primul trimestru
Piața auto europeană a crescut în primul trimestru din acest an cu 0,9%, până la 3.080.751 de unități, arată raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). În acest context, liderul pieței europene de autoturisme rămâne grupul Volkswagen, cu 771.865 de unități înmatriculate (-3,8%), urmat de Stellantis cu 669.676 unități (+7.4%) și Renault Group cu 260.219 (-3%).
Din totalul înmatriculărilor grupului Renault din primul trimestru, 88.913 unități adică o treime, sunt aferente mărcii Dacia. Brandul românesc deținut de grupul francez a raportat pentru luna martie o majorare cu 67.4% a înmatriculărilor până la 34.200 unități, în timp ce volumul aferent perioadei ianuarie – martie este corespunzător unei creșteri cu 6.9%.
Desigur, Dacia nu popate emite pretenții la vârful clasamentului înmatriculărilor, această zonă fiind dominată de mărci precum Volkswagen (331.355 unități), Peugeot (215.470 unități), Toyota (183.069 unități), BMW (182.401 unități) și Mercedes-Benz (180.928 unități). Prezența mărcilor germane premium, BMW și Mercedes-Benz, în Top 5 este o curiozitate a acestei perioade. De obicei locurile acestora în clasament erau ocupate de mărci ca Renault sau Ford.
Este important de menționat că vânzările în creștere ale Dacia au dus și la o majorare a cotei de piață. Astfel, dacă în primul trimestru al anului precedent, marca era aleasă de 2,7% din totalul cumpărătorilor de mașini din Europa, acum procentul acestora a crescut la 2,9%. Cote asemănătoare de piață au în acest an mărci precum Volvo (2,9%), Nissan (2,5%) sau Seat (3,3%). În același timp, branduri mult mai cunoscute, precum Jeep, Alfa Romeo, Mini, Smart, Land Rover, Mazda, Honda sau Mitsubishi au cote mai reduse de piață decât Dacia.
Citește și:
– Dacia pierde teren în Germania, dar rămâne cu o cotă de piață mai mare decât a Citroen, Mazda sau Nissan
– Vânzările de mașini Dacia de pe piața franceză au crescut cu 85% în primul trimestru al anului