Noile membre ale UE se confruntă în continuare cu probleme, după zece ani de la marea extindere

Cipru: o ţară care a trebuit să fie salvată de o intervenţie financiară externă

La 1 mai 2004, Cipru a devenit membru cu drepturi depline în UE, iar aderarea a însemnat începutul unei noi etape, în care au avut loc o serie de reforme substanţiale, care au transformat nu numai situaţia economică, ci şi societatea cipriotă. Reformarea legislaţiei cipriote, adecvată cadrului european, a dus la calitate în sectoare precum sănătatea, siguranţa, protecţia consumatorului sau mediul, iar Ciprului i-au fost deschise noi pieţe pentru produsele sale. Au scăzut preţurile ca urmare a unei concurenţe extinse, iar studenţii au putut ajunge în universităţile europene cu cheltuieli mai mici. În plus, la 1 ianuarie 2008, Ciprul s-a alăturat şi zonei euro şi a introdus moneda unică, înlocuind astfel lira cipriotă.

Cu toate acestea, măsurile luate de partenerii din zona euro pe durata crizei financiare, care au dus la decretarea restricţiilor la scoaterea de bani din bănci şi garantarea doar a depozitelor mai mici de 100.000 de euro, a afectat entuziasmul iniţial al ciprioţilor. Potrivit Eurostat, Ciprul este acum, după Grecia, ţara în care a scăzut cel mai mult încrederea cetăţenilor în Bruxelles. Unul dintre efectele crizei a fost creşterea ratei şomajului, de la 5% înainte de aderare la 19% un deceniu mai târziu. Chiar şi aşa, Ciprul are în continuare încredere că apartenenţa la UE va ajuta la eforturile pentru reunificare, ţara fiind divizată din 1974.

Polonia: premierul Donald Tusk susţine că aderarea a fost ‘pozitivă fără nicio îndoială’, deşi nu toţi polonezii îi împărtăşesc entuziasmul

Pentru premierul polonez, liberalul de centru-dreapta Donald Tusk, bilanţul deceniului care a trecut de la intrarea în Uniunea Europeană este ‘fără îndoială pozitiv’ pentru că ‘viaţa polonezilor s-a îmbunătăţit semnificativ în aceşti zece ani de lumină’. ‘După acest deceniu, când facem bilanţul prezenţei noastre în UE şi ne comparăm cu ţările care au rămas în afara Europei – în special cu vecinii noştri din Ucraina – este evident că aderarea la UE a fost o opţiune bună, o alegere care cel puţin nu avea alternative’, explică el. Poate că nu toţi polonezii sunt atât de entuziaşti, comentează EFE, însă cert este faptul că aproximativ 80% dintre locuitori se simt mulţumiţi de apartenenţa la UE şi de efectele acesteia, potrivit executivului. Polonezii sunt în special mulţumiţi de libertatea de circulaţie şi de eliminarea obligativităţii controlului paşapoartelor şi vizelor în spaţiul Schengen.

Însă poate şi mai relevant este faptul că în ultimul deceniu, Polonia s-a dezvoltat economic. De la 1 mai 2004, şi-a sporit Produsul Intern Brut cu 100% şi în prezent este principala ţară care primeşte ajutoarele comunitare. Chiar şi aşa, guvernul polonez nu se grăbeşte să se alăture zonei euro; moneda unică este deocamdată îndepărtată şi nu va ajunge în buzunarele polonezilor mai devreme de 2016 sau chiar 2017. Polonia este în continuare stăpână pe propria economie şi nu a trebuit să contribuie cu niciun cent pentru ajutoarele financiare oferite Greciei, Portugaliei sau Irlandei. În acelaşi timp, nici nu poate fi ignorat numărul euroscepticilor polonezi sau al celor care consideră pur şi simplu că UE a pus capăt tradiţiilor şi suveranităţii naţionale, favorizând marile averi. Aceasta este o ostilitate care serveşte drept scuza perfectă pentru ca executivul polonez să amâne aderarea ţării la uniunea economică şi monetară.

Slovenia: de la euforie la nesiguranţă

După zece ani, euforia care a însoţit intrarea Sloveniei în UE, pentru care au votat aproape 90% dintre cetăţeni, s-a transformat în pesimism, din cauza gravei crize economice. Din 2004, slovenii au parcurs un drum care i-a dus de la sărbătoare la nesiguranţă, după cum arăta ziarul ‘Vecer’ din Maribor, al doilea oraş ca mărime din ţară. Salariul mediu a crescut cu 400 de euro, până la 1.550 de euro brut pe lună, însă numărul şomerilor s-a dublat, a ajuns la 10%, iar puterea de cumpărare s-a prăbuşit. ‘Această creştere de 400 de euro, de care vorbiţi, nu se simte, probabil că a înghiţit-o inflaţia. Nu e loc de îndoială că locul Sloveniei este în UE, însă adevărul este că suntem şi dezamăgiţi’, spune Lucka, un artist de 36 de ani care arată astfel ce crede o mare parte din populaţie. Potrivit unui sondaj de opinie publicat în decembrie, numai 17% dintre sloveni se declară mulţumiţi de UE, însă 46% ar vota din nou în favoarea aderării. ‘UE şi euro constituie o ambianţă pentru state în vremuri bune, însă în timpuri grele, pot reprezenta un mare obstacol’, după cum explică pentru EFE economistul Joze Damijan.

Ungaria: un deceniu pierdut

Atunci când a intrat în UE, Ungaria era un stat model printre foştii vecini comunişti şi exista încrederea că se va ajunge în scurtă vreme la un nivel de viaţă occidental. Un deceniu mai târziu, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut dezamăgitor, cu doar 3%, şi până la 66% din media europeană. Cele 22,4 miliarde de euro primite sub forma fondurilor de coeziune au fost investite mai ales în infrastructură, însă criza din 2008 şi proasta gestiune economică a guvernanţilor au afectat lansarea economiei şi chiar au dus la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei. În paralel, Europa nici nu mai este atât atrăgătoare în ochii multor unguri. Dacă în 2004, 50% dintre maghiari vedeau cu ochi buni apartenenţa la clubul comunitar, acum nici 32% nu-şi mai păstrează această părere.

Tinerii sunt cei care susţin cel mai mult spiritul european, mai ales ca urmare a avantajelor avute când călătoresc sau muncesc în alte ţări, în calitate de cetăţeni comunitari. Astfel, nivelul de susţinere faţă de UE este cu atât mai ridicat cu cât este mai apreciabilă formarea academică: 50% dintre absolvenţii de studii superioare se declară partizani ai UE. Chiar şi aşa, euroscepticismul declarat a crescut până la 20%, iar al treilea cel mai votat partid este cel cu vederi xenofobe, Jobbik, care susţine acum organizarea unui referendum care să decidă dacă Ungaria rămâne sau nu în Uniunea Europeană.

Slovacia: ţara care a făcut cele mai mari progrese în cei zece ani de apartenenţă la UE

Slovacia este ţara care a ştiut să profite cel mai bine de aderarea la UE, cu o lansare semnificativă a economiei şi o creştere de 75% în aceşti zece ani – fapte care i-au adus supranumele de ‘tigrul’ Europei de est. După ce şi-a destructurat şi transformat puternica industrie militară în anii 90, Slovacia a reuşit să se transforme în ultimii zece ani drept o putere a sectorului automobilistic, astfel că numeroase multinaţionale operează de pe teritoriul ei. Producţia anuală de vehicule depăşeşte un milion de unităţi, potrivit datelor Confederaţiei industriale a automobilului.

Această dezvoltare nu a putut însă să frâneze rata ridicată a şomajului structural: Slovacia a încheiat anul 2013 cu o rată de 14,1%, iar în unele regiuni, şi mai ales în centru şi est, aceasta ajunge chiar la 20%. În ciuda succesului macroeconomic al ţării, doar 51% dintre slovaci se declară în favoarea UE, potrivit unui sondaj al agenţiei Median. În plus, la urne, şi mai ales la scrutinele europene, slovacii se numără printre cei mai apatici alegători din UE: în mai 2009, nu au votat nici 19,6% dintre alegători, iar la alegerile europene din 2004, în anul aderării, chiar mai puţini – 16,9%.

În 2009, Slovacia a adoptat moneda euro şi aceasta se bucură de mare popularitate chiar şi în prezent. ‘Introducerea euro a avut un impact economic tangibil şi pozitiv’, după cum a declarat pentru agenţia spaniolă de presă Grigorij Meseznikov, preşedintele Institutului de studii politice IVO din Bratislava. Meseznikov a semnalat că moneda euro ‘nu este o temă de dezbatere politică, pentru că nimeni nu se gândeşte la ieşirea din zona euro, ar fi sinucidere curată’.

Republica Cehă: de la euforie la euroscepticism pronunţat

Unul dintre statele cel mai dezvoltate dintre noii membri ai UE, Cehia a trecut de la euforia europeană la un euroscepticism pronunţat, favorizat de recenta criză economică şi financiară. Conservatorul şi euroscepticul Vaclav Klaus, care era preşedinte la momentul izbucnirii crizei, s-a folosit de problemele din zona euro ca să susţină o campanie împotriva euro şi a UE. Astfel, modul în care este percepută UE a ajuns, de la un nivel maxim istoric, pe durata preşedinţiei prin rotaţie a Cehiei în UE, din 2009, când 80% din populaţie susţinea uniunea, la unul minim de 34% în luna martie a acestui an. Aceste îndoieli par să explice şi respingerea persistentă a intenţiei de a intra în zona euro în viitorul apropiat. Actualul premier, social-democratul Bohuslav Sobotka, spunea recent că ţara sa nu este pregătită pentru adoptarea monedei unice comunitare înainte de 2020.

Progresele economice făcute de Cehia de la aderarea la UE nu pot fi negate: au crescut exporturile cu 240% în ultimii zece ani, iar cehii dirijează 82% din exporturi către UE, în vreme ce 66% din importuri provin de la partenerii europeni, lucru care indică nivelul de incluziune comunitară. În acelaşi timp, au devenit realitate vise precum mobilitatea sau echivalarea diplomelor de studii într-o Europă fără frontiere. În plus, cehii au acces la mai multe produse străine, care uneori sunt chiar mai ieftine decât cele autohtone.

Ţările baltice: precauţie la momentul evaluării bilanţului

La zece ani de la aderarea ţărilor baltice la UE se fac auzite atât voci care susţin, cât şi voci care critică intrarea celor trei foste republici sovietice în spaţiul european. Numeroşi experţi arată cu precauţie cum evoluează rolul jucat de UE în dezvoltarea economică şi socială a ţărilor baltice.

În Letonia, pe de o parte, investiţiile europene au ajutat la început la înnoirea infrastructurilor, la construcţia de şosele noi, la dezvoltarea industriilor precum cea constructoare de maşini, cea chimică, electrică sau metalică. De cealaltă parte, progresele economice rapide care au urmat aderării, investiţiile considerate uşoare şi nivelurile scăzute ale dobânzilor, mai ales în sectorul imobiliar, au fost factorii care au provocat creşterea bulei speculaţiilor care a explodat în criza din 2008-2009, ale cărei efecte încă se simt.

Situaţii asemănătoare se observă în Estonia şi Lituania, unde euroscepticismul faţă de UE a căpătat mai multă putere în urma scăderii nivelului de trai al cetăţenilor şi extinderii emigraţiei. Aceasta este şi principala cauză a gravei crize demografice prin care trec cele trei ţări baltice.

În plus, în 2009, închiderea centralei nucleare Ignalina din Lituania /una dintre condiţiile impuse de Bruxelles/ a dus la o creştere bruscă a tarifelor la electricitate, ceea ce nu corespunde promisiunilor autorităţilor lituaniene cu privire la ‘independenţa energetică’ a ţării.