Noile pachete de ţigări „simple” au apărut deja în Australia. Vezi cum arată

Fumătorii din Australia găsesc în magazine, începând din acest weekend, pachetele de ţigări cu ambalaj simplu, fără culori sau elemente vizuale care să distingă brandul şi imprimate cu fotografii dure menite să avertizeze asupra riscurilor presupuse de fumat.
Economica.net - lun, 08 oct. 2012, 06:15
Noile pachete de ţigări

Primele pachete cu ambalaj uniformizat, corespunzător legislaţiei dure anti-fumat din Australia, au început să apară în această săptămână în magazine, transmite Bloomberg.

Denumirile brand-urilor sunt imprimate în acelaşi font indiferent de marcă, pe fond de culoare „maro închis mohorât”, specificată în legea avizată în luna august de Înalta Curte de la Canberra. Pe pachete sunt afişate imagini violente menite să ilustreze efectele medicale ale fumatului. Legea impune ca cel puţin 75% din „faţa” unui pachet să fie acoperită cu astfel de imagini. Pentru cealaltă parte a pachetului, 90% din suprafaţă este rezervată avertismentelor.

Proprietarii de magazine sunt obligaţi să ţină pachetele de ţigări în dulapuri de culoare albă, fără elemente vizuale distinctive, în locuri greu de observat pentru clienţi.

Guvernele din Marea Britanie, Noua Zeelandă, Turcia şi Uniunea Europeană analizează proiecte asemănătoare, în timp ce justiţia din Statele Unite a blocat în luna august primul proiect de lege care viza modificarea pentru prima dată în 20 de ani a avertismentelor de pe pachete privind efectele medicale ale fumatului.

Comisia Europeană se pregăteşte să revizuiască directiva privind ambalajele ţigaretelor şi urmează să propună un proiect în această toamnă, propunerile fiind foarte asemănătoare cu legislaţia adoptată în Australia.

Principalele propuneri lansate în dezbatere publică de către CE se referă la introducerea unor ambalaje generice sau fără însemne grafice, în locul celor actuale, ceea ce presupune eliminarea tuturor formelor de prezentare a mărcii – mărci comerciale, logo-uri etc, cu excepţia numelui de marcă. Pachetele de ţigarete ar urma astfel să aibă o culoare neutră standard, cu excepţia avertismentelor de sănătate obligatorii, scopul Comisiei Europene fiind ca pachetele să devina neatractive, iar avertismentele, care ar trebui să acopere 75% din suprafaţa ambalajului, să iasă mai mult în evidenţă, reducând astfel incidenţa fumatului.

Înalta Curte din Austrailia a publicat vineri motivarea deciziei din august, care devine astfel aplicabilă. Companiile au contestat legislaţia pe motiv că guvernul le-ar fi confiscat în mod ilegal proprietatea intelectuală fără compensaţii financiare echivalente.

Cei şapte judecători, care au respins contestaţia companiilor cu o majoritate de 6 la 1, au motivat vineri că argumentele companiilor sunt nevalide, din moment ce guvernul nu are de câştigat beneficii financiare prin îndepărtarea identităţii vizuale a brandurilor de ţigarete de pe pachete. Astfel, compensaţiile financiare ar fi nejustificate, iar legea valabilă, potrivit magistraţilor.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că va supraveghea atent respectarea noii legislaţii, care are ca scop descurajarea fumatului, în special în rândul tinerilor.

Comercianţii de tutun şi ţigarete consideră că legea nu va avea un efect semnificativ, deoarece ambalajul contează foarte puţin pentru fumători.

În Australia, piaţa tutunului şi ţigaretelor este estimată la 10 miliarde de dolari pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 82,89 de milioane de lei (16,30 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunţat marţi seară revizuirea Acordului de asociere între UE şi ...
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniştrii de externe din UE au ajuns marţi la un acord pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei, a anunţat ...
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea Tzipi Hotovely
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea ...
Regatul Unit a anunţat marţi că îşi suspendă negocierile pentru un acord de liber schimb cu Israelul şi o convoacă ...