Noile resurse de gaze din Mediterana pot înlocui gazele rusești pentru Europa. Giganți petrolieri occidentali sunt implicați în exploatare

De la momentul invadării Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022, SUA și principalii aliați ai săi din NATO au căutat noi surse de aprovizionare cu gaz pentru ca acestea să elimine treptat toate livrările din Rusia către Europa. Odată cu începerea celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump în calitate de președinte al SUA la 20 ianuarie, această parte a strategiei pe mai multe direcții de diminuare a influenței Rusiei în Europa se va intensifica. Este, de asemenea, o parte esențială a eforturilor noii administrații prezidențiale Trump de a distruge finanțarea din centrul „Axei rezistenței” din Orientul Mijlociu, condusă de Iran și, la rândul său, de a distruge strategia mai largă condusă de China de a înlocui influența dominantă a SUA și a aliaților săi cheie în lume cu o versiune alternativă în care China joacă rolul dominant.

Eșecul Rusiei din prima etapă a invadării Ucrainei – Putin ar fi plănuit să ocupe țara într-o săptămână – a permis Statelor Unite să dispună de mai multă marjă de manevră iar americanii s-au concentrat pe tăierea cât mai mult posibil a finanțării  războiului din Ucraina, pe care Rusia încă o primea din exporturile de gaze și petrol în Europa. Și găsirea de surse alternative de energie pentru continentul european. Acest lucru a fost realizat în primul rând prin aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate (LNG), în principal din Qatar, dar cu acorduri legate de SUA pentru Emirate. Ulterior, pe măsură ce a devenit evident faptul că LNG va fi principala sursă de energie de urgență în noua ordine a pieței mondiale a petrolului, au intrat în joc și alte surse asupra cărora SUA și aliații săi din NATO ar putea exercita treptat o influență economică și politică semnificativă și mai largă.

Un obiectiv-cheie în acest sens a fost regiunea Mediteranei de Est, în special Egiptul și Israelul. Principalii actori din fruntea acestei strategii concertate au fost marile companii de petrol și gaze din SUA (ExxonMobil, Chevron și ConocoPhillips), din Regatul Unit (în special Shell și BP), Franța (mai ales TotalEnergies) și Italia (Eni).

Ritmul de dezvoltare a aprovizionării cu gaze în Egipt este spectaculos. Nu numai că această țară ocupă un loc politic, economic, religios și cultural special în Orientul Mijlociu și în lumea islamică, dar are și rezerve de gaze uriașe. Acestea sunt estimate foarte prudent la aproximativ 1,8 trilioane de metri cubi, și ar putea fi și mai mari dacă se iau în calcul evaluările celor care se ocupă de securitatea energetică a UE, contactați de de OilPrice.com în ultimele luni. Este, de asemenea, singura țară din regiunea estică a Mării Mediterane care dispune de capacități operaționale de export de LNG și, prin urmare, se află într-o poziție ideală pentru a deveni principalul centru regional de export al gazului. La fel de importantă este poziționarea sa geografică – țara controlează Canalul Suez, prin care se transportă aproximativ 10 % din petrolul și LNG-ul din lume.

De asemenea, controlează conducta Suez-Mediterana, care se întinde de la terminalul Ain Sokhna din Golful Suez, lângă Marea Roșie, până la portul Sidi Kerir, la vest de Alexandria, în Marea Mediterană. Aceasta este o alternativă crucială la Canalul Suez pentru transportul petrolului din Golful Persic către Marea Mediterană. Importanța Canalului Suez pentru sectorul energetic global este amplificată și de faptul că este unul dintre puținele puncte de tranzit majore care nu este controlat de China. Țara a trecut prin masive probleme economice în ultimul timp – nu a plătit o vreme taxele datorate de propria sa compoanie națională partenerilor străini, dar lucurile încep să se rezolve.

Atenția acelorași firme occidentale active în Egipt s-a orientat și către punctul fierbinte paralel al gazelor din Mediterana de Est, Cipru, care are în vedere acum o nouă rundă de acordare de licențe pentru explorarea gazelor naturale offshore, conform comentariilor recente ale ministrului său al energiei, George Papanastasiou. Cipru estimează că rezervele actuale de gaze neexploatate sunt de aproximativ 450 de miliarde de metri cubi, deși, din nou, acest lucru este considerat o subestimare uriașă de către sursele de securitate energetică ale UE contactate de OilPrice.com. Insula are 13 blocuri offshore, 10 dintre acestea fiind deja licențiate de aceleași mari companii energetice occidentale active în Egipt – inclusiv ExxonMobil, Chevron, TotalEnergies și Eni.

Potrivit lui Papanastasiou, Cipru ar putea oferi la licitație din perimetrele pentru care operatorii existenți ar putea dori să renunțe la licența actuală, în plus față de cele care nu fac obiectul vreunei licențe în prezent. La sfârșitul lunii trecute, vicepreședintele ExxonMobil pentru explorare globală, John Ardill, a declarat că „există un potențial uriaș de explorare a gazelor” în jurul insulei și că firma va fora prima sa sondă la mijlocul lunii ianuarie. După ce a obținut licențele inițiale în Cipru în 2017, ExxonMobil a făcut prima descoperire importantă în 2019 la sonda Glaucus și, de atunci, a găsit două noi potențiale resurse majore în Pegasus și Electra. Electra (în blocul 5) are și avantajul de a fi aproape de operațiunea Glaucus (blocul 10) și de uriașa descoperire Cronos (blocul 6), dezvoltată de Eni și TotalEnergies.

Textul celor de la OilPrice, din care am citat mai sus nu vorbește despre Israel, țară care, după dezvoltările din ultimii ani, a devenit al 15-le producător de gaze din lume, în special ca urmare a extracției din Mediterana de Est, din imensele câmpuri Tamar și, mai ales Leviathan, ultimul urmând să intre în a doua fază de dezvoltare. Gazul produs în largul mării a ajuns pe piața internă israeliană și a fost exportat mai ales către Iordania și Egipt. Acești ultimi câțiva ani au fost o poveste de succes remarcabilă pentru industria gazelor din Israel, țară care a devenit o economie bazată pe gaz (în sensul că gazul este combustibilul dominant în mixul energetic) și, de asemenea,din 2020, un exportator semnificativ, scriau recent cei de la Oxford Institute for Energy Studies. Exporturile de gaze ale Isarelului ar urma să crească de la 11,6 miliarde de metri cubi anul trecut (mai mult decât tot consumul anual al României), la 20 de miliarde de metri cubi în 2028. Este adevărat că nu există conductă directă pentru a fi transportat spre Europa și nici nu se întrevede curând amplasarea unui terminal de gazeificare, așa că cel mai probabil exporturile se vor face via Egipt, care are infrastructură de LNG.

Iată mai jos o hartă a gazelor din Mediterana de Est (preluare IISS). Campurile de gaze operaționale și infrastructura existentă sunt colorate cu verde, ce este în faza de proiect cu portocaliu)