Noile telefoane iPhone X, iPhone 8 şi 8 Plus au fost lansate de Apple
Acţiunile Apple au urcat cu 1% la Bursa de la New York după lansare, dar au închis în scădere cu 0,4%. Anul acesta titlurile companiei americane au crescut cu aproape 40%.
Cu preţuri de bază începând de la 999 de dolari pentru iPhone X, 699 de dolari pentru iPhone 8 şi 799 de dolari pentru iPhone 8 Plus, noile modele au fost prezentate în cadrul unui eveniment desfăşurat în California, în onoarea celor zece ani care au trecut de la lansarea primului smartphone care a revoluţionat sectorul telefoniei mobile şi s-a vândut în peste 1,2 miliarde de exemplare.
Apple vrea să-şi învingă pe plan global rivalele din China şi Coreea de Sud, în competiţia dură de pe piaţa telefoanelor mobile inteligente.
Precomenzile pentru iPhone X (iPhone 10) vor fi disponibile din 27 octombrie, ia modelul va fi pus în vânzare din 10 noiembrie. Precomenzile pentru iPhone 8 şi iPhone 8 Plus vor începe vineri şi acestea avor fi vândute din 22 septembrie.
Folosind pentru prima dată un ecran electroluminescent organic, iPhone X este echipat cu un ecran OLED de 5,8 inci, şi dispune de tehnologii revoluţionare, inclusiv încărcare wireless, recunoaştere facială pentru a debloca telefonul, în timp ce butonul home este eliminat.
De asemenea, Apple a prezentat Apple Watch Series 3, care poate efectua convorbiri telefonice şi poate trimite texte independent de iPhone. Comenzile sunt disponibile de vineri şi modelul va fi pus în vânzare din 22 septembrie, începând de la 399 de euro în Statele Unite.
Compania americană nu a dat publicităţii cifrele privind vânzările Apple Watches, dar analiştii de la Bernstein estimează că Apple va vinde 12 milioane de ceasuri în anul fiscal 2017 şi 14-15 milioane în anul fiscal 2018.
Principalul rival al Apple, grupul sud-coreean Samsung, a prezentat şi el un smartphone premium în format mare, Note 8, care va fi disponibil la comercializare începând de vineri la un preţ apropiat de 1.000 de dolari în SUA.