Noile telefoane pliabile Samsung Galaxy Z Flip5 și Galaxy Z Fold5 sunt de acum disponibile și în România

11 08. 2023
Samsung Galaxy Flip5

Lansarea locală a seriei a avut loc în cadrul unui eveniment special, unde participanții au fost invitați să se alăture mișcării „Join The Flip Side” și să exploreze o lume în care poți să te simți liber, să fii altfel, să-ți exprimi fără limite creativitatea și personalitatea.

“Categoria telefoanelor pliabile a avut o evoluție accelerată a vânzărilor pe piața din România, iar această creștere se vede de la an la an. Este un apetit tot mai mare al consumatorilor pentru produsele premium, ceea ce se reflectă în cifre. Anul acesta am observat o creștere în numărul de precomenzi pentru telefoanele pliabile față de anul precedent, ceea ce ne bucură și ne confirmă încă odată că este vorba despre un segment de produse care se află deja printre preferințele românilor. Suntem mândri de faptul că reușim să răspundem nevoilor și așteptărilor în continuă evoluție ale clienților noștri cu fiecare lansare Galaxy”, a declarat Tiberiu Dobre, Head of MX Division în cadrul Samsung România și Bulgaria.

Galaxy Z Flip5 impresionează cu noul său ecran frontal Flex, cu o dimensiune de aproape patru ori mai mare decât generația anterioară și opțiuni extinse de personalizare, precum accesul rapid la informații utile direct de pe ecranul frontal. Camera Flex permite realizarea de selfie-uri de înaltă calitate din unghiuri creative, iar îmbunătățirile AI fac posibilă realizarea de fotografii la calitate cât mai bună chiar și în condiții de lumină scăzută.

Galaxy Z Fold5 oferă o experiență captivantă în materie de productivitate și divertisment, în special datorită ecranului său principal de 7,6 inci. Cu S Pen Fold Edition, utilizatorii se pot bucura de capabilități suplimentare de multitasking, printre care și realizarea de adnotări în timp real. Iar cu funcționalitățile îmbunătățite ale Taskbar-ului și drag & drop, utilizatorii pot comuta rapid între aplicații și pot transfera conținut între ecrane.

Disponibilitate

În perioada 11 – 31 august 2023, fanii Galaxy se vor putea bucura de extra până la 750 de lei pentru noile telefoane pliabile prin programul Trade-In aplicat la contravaloarea device-ului actual dat la schimb sau E-voucher pentru achiziții ulterioare de device-uri mobile și accesorii) și asigurare împotriva daunelor accidentale valabilă pe o perioadă de 1 an, prin Samsung Care +.

Noile telefoane pot fi cumpărate din magazinele Samsung sau online pe samsung.com, dar și de la parteneri. Acestea vin în patru nuanțe mate inspirate din natură: Icy Blue, Phantom Black, Cream, Mint, Graphite, Cream și Lavender.

Utilizatorii interesați să beneficieze de întregul ecosistem Galaxy pot alege să achiziționeze o tabletă din noua serie Galaxy Tab S9, concepută pentru productivitate, împreună cu un ceas din seria Galaxy Watch6.