Nokia luptă cu toate armele: Lumia 920 va avea un preţ mai mic decât al iPhone 5

Economica.net
22 10. 2012
iphone5vslumia920_57303700

WSJ a obţinut informaţiile de la retailerul Best Buy, care a început duminică să preia precomenzi pentru Nokia Lumia 920 însă a retras luni modelul de pe site.

Preţurile afişate de Best Buy în scurta perioadă în care a fost disponibil smartphone-ul erau de 149,99 dolari cu abonament pe doi ani la operatorul telecom AT&T sau 599,99 dolari fără contract, faţă de 199,99 dolari sau 649,99 dolari pentru iPhone 5.

În acelaşi timp, Samsung Galaxy S III costă 199,99 de dolari cu abonament pe doi ani sau 549,99 dolari fără contract.

Speculaţiile apărute anterior în presă şi pe bloguri indicau că Lumia 920 ar trebui să apară pe piaţă în aceeaşi categorie de preţ ca modelurile de vârf de la principalii competitori.

Lumia 920, cu sistem de operare Microsoft Windows Phone 8, a fost prezentat în septembrie şi va ajunge pe piaţă la începutul lunii noiembrie. Printre principalele elemente adoptate de Nokia pentru a diferenţia modelul pe piaţă se numără design-ul, sistemul de operare adoptat, camera foto mai performantă, încărcarea wireless a bateriei şi ecranul touch mai sensibil, care poate fi utilizat şi cu mănuşi.

Deşi a reuşit să „bată” la preţ vârfurile de gamă ale Apple şi Samsung, Nokia pierde lupta preţurilor cu grupul taiwanez HTC. Modelul HTC 8X, vârful de gamă al companiei pentru sistemul Windows Phone 8, poate fi comandat în SUA de la 99,99 dolari cu acelaşi abonament pe doi ani la AT&T, potrivit WSJ.

Lumia 920 va fi însoţit pe piaţă şi de modelul Lumia 820, mai ieftin şi mai sărac din punct de vedere tehnic, însă concurând de asemenea în segmentul premium.