Nord-estul SUA, paralizat de prima mare furtună din acest sezon

O furtună de zăpadă mătură Coasta de Est americană - paralizând aeroporturi la New York, provocând inundaţii la Boston şi lăsând zeci de mii de oameni fără curent -, iar autorităţile se tem de o scădere a temperaturii care ar putea să agraveze şi mai mult situaţia, relatează AFP.
Economica.net - vin, 05 ian. 2018, 13:21
Nord-estul SUA, paralizat de prima mare furtună din acest sezon

Ninsori importante, aduse de această primă mare furtună din sezon, păreau să se potolească joi, spre sfârşitul zilei.

Ninsoarea s-a oprit la New York, după ce a nins toată ziua de joi, acoperind străzile celei mai importante metropole americane cu un strat gros şi alb şi aruncând oraşul într-o linişte neobişnuită. Şcolile publice urmau să fie redeschise vineri în acest oraş cu 8,5 milioane de locuitori.

Guvernatorii statelor New York şi Massachusetts au avertizat însă cu privire la formarea poleiului şi scăderii temperaturii, care se preconiza că avea să coboare -13°C în cursul nopţii şi să rămână glacială tot weekendul.

Perturbări au fost marcate în transporturi: aeroporturile newyorkeze J.F. Kennedy şi La Guardia au fost „închise în fapt” începând de joi de la prânz, a subliniat Andrew Cuomo, guvernatorul New Yorkului. Terminalele au rămas deschise pentru a găzdui pasageri blocaţi.

Închiderea JFK a obligat un avion de tip A380 aparţinând companiei Singapore Airlines să aterizeze pe micul aeroport Stewart, la 100 de kilometri nord de New York, care nu a primit vreodată vreo aeronavă atât de mare, a anunţat aeroportul pe Twitter.

Peste trei sferturi din zborurile de pe aeroporturile Newark, în New Jersey, şi Logan, la Boston, au fost anulate.

JFK urma să redeschidă vineri dimineaţa, însă autorităţile din Massachusetts au avertizat că perturbări riscă să continue la Boston.

Site-ul Flightaware a înregistrat anularea a aproximativ 4.200 de zboruri şi peste 2.200 de zboruri întârziate.

„Numeroase accidente grave” au avut loc pe drumuri, a anunţat Cuomo, fără să ofere date precise, iar numeroase trenuri care asigură legături între metropole în nord-est prezentau întârzieri sau au fost anulate.

INUNDAŢII ÎNGHEŢATE

Furtuna a fost însiţită de valuri uriaşe în regiunea Bostonului, care au provocat „inundaţii istorice”, potrivit guvernatorului Charlie Baker, fără precedent din februarie 1978.

Străzi în general animate în cartierele de est ale Bostonului au fost invadate de ape îngheţate, iar 26 dintre cele 78 de localităţi de coastă din Massachussetts au semnalat probleme cu inundaţii, potrivit adjunctului acestuia.

De la frontiera canadiană, unde apele Niagarei au îngheţat parţial, la fluviul Potomac, acoperit de gheaţă, în capitala federală Washington, întregul Nord-Est american a fost afectat de această primă mare furtună din sezon.

La New York, Boston, Philadelphia şi Washington, şcolile au fost închise ca măsură de precauţie. Multe urmau să redeschidă vineri, în pofida faptului că la Boston s-a anunţă că vor rămâne închise în vederea facilitării deblocării drumurilor.

Anumite regiuni din Sud-Est, unde ninsoarea nu ajunge de obicei, au fost de asemenea afectate de acest episod hivernal.

Astfel, pe plajele Floridei a nins pentru prima oară după mai bine de 30 de ani.

Trei persoane au murit joi, într-un accident cauzat de polei în South Carolina.

ELECTRICITATE ÎNTRERUPTĂ

În North Carolina şi Virginia, peste 30.000 de persoane au rămas fără electricitate joi după-amiaza, potrivit postului CNN.

Alte aproximativ 3.000 de persoane se aflau în aceeaşi situaţie la New York şi aproximativ 10.000 la Boston, în pofida faptului că alimentarea cu energie electrică a fost restabilită parţial seara.

Numeroase autorităţi locale, inclusiv guvernatorul New Yorkului, au mobilizat mijloace suplimentare, declarând starea de urgenţă.

Garda Naţională a desfăşurat aproximativ 500 de persoane în statele New York, Massachusetts, Rhode Island, Connecticut, New Hampshire, North Carolina şi South Carolina, în special în vederea securizării drumurilor şi vehiculelor, potrivit unui comunicat.

La Washington, Senatul şi-a scurtat săptămâna de lucru miercuri, pentru a le permite aleşilor să se întoarcă acasă înaintea furtunii.

Catalogată drept o „bombă meteo” – din cauza scăderii deosebit de rapide a presiunii -, această furtună urmează să aducă un nou val de frig în zilele următoare, cu o masă de aer foarte rece provenind din nord.

După un scurt răgaz, miercuri, temperatuile au scăzut din nou şi ar urma să reînceapă să urce abia la începutul săptămânii viitoare.

Te-ar mai putea interesa și
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines la Aktau, în Kazahstan, accident......
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...