Norofert are în plan transferul pe piața principală a BVB. Compania a raportat în S1 o scădere cu 32,5% a business-ului, urmare a lipsei de lichidități din piață

Norofert, principalul producător de inputuri organice pentru agricultură din România, a raportat în prima jumătate a acestui an afaceri de 20,2 milioane de lei, o scădere cu 32,5% comparativ cu perioada similară din 2022 și un profitul net de 3,1 milioane de lei, cu 45,6% sub cel din 2022. Compania a fost afectată de lipsa de lichiditate din piața de agribusiness, volatilitatea fără precedent a prețului cerealelor și creșterea costurilor de finanțare. Compania anunță planul de a trece de pe AeRO pe Piața Principală a BVB.
Alina Stanciu - lun, 11 sept. 2023, 13:39
Norofert are în plan transferul pe piața principală a BVB. Compania a raportat în S1 o scădere cu 32,5% a business-ului, urmare a lipsei de lichidități din piață

Norofert a publicat situațiile financiare atât conform RAS, cât și în conformitate cu IFRS (Standardele Internaționale de Raportare Financiară), ca parte a planurilor de viitor privind transferul în Piața Principală a Bursei de Valori București.

Conform RAS, compania a încheiat primele 6 luni din 2023 cu o marjă brută din vânzări de 26%, o creștere de 3 puncte procentuale, ca urmare a optimizărilor costurilor de producție. Cifra de afaceri înregistrată de companie este de 20,2 milioane de lei, o scădere cu 32,5% comparativ cu perioada similară din 2022, influențată în principal de lipsa de lichiditate din piața de agribusiness din prima jumătate a anului 2023, toate culturile fiind influențate de secetă. Comerțul cu cereale a fost redus din cauza volatilității fără precedent a prețului cerealelor.

„Norofert își consolidează poziția în piața agribusinessului, în ciuda provocărilor întâmpinate în acest an dificil. Anunțăm o îmbunătățire a marjei brute din vânzări, rezultat al eforturilor noastre de eficientizare a costurilor de producție. Rămânem ferm angajați în investiții strategice pentru dezvoltarea companiei pe termen lung. Publicarea situațiilor financiare conform IFRS și planurile noastre de listare pe piața principală a BVB reprezintă pași în acest sens. Ne bucurăm să anunțăm investiții semnificative în îmbunătățirea producției, cercetare și dezvoltare, precum și eficientizarea resurselor noastre, pentru a întări poziția noastră de lider în producția de inputuri organice pentru agricultură în România, și a pregăti direcția internaționalizării, a declarat Vlad Popescu, președintele Consiliului de Administrație, Norofert.

Profitul net înregistrat de companie este de 3,1 milioane de lei, în scădere cu 45,6% față de perioada similară din 2022, ca urmare a creșterii costurilor de finanțare, precum și a decalării perioadei de recoltare a cerealelor și, respectiv, întârzierea înregistrării veniturilor din activitatea de farming. Acestea vor fi reflectate în situațiile financiare din semestrul doi.

La nivel de Grup, cheltuielile totale au scăzut cu 17,5%, până la suma de 22,8 milioane de lei. Cheltuielile cu materialele s-au diminuat cu 25,1% față de perioada similară din 2022, până la 11,8 milioane lei, influențate de reducerea costurilor de producție pentru gama de produse organice bazată pe microorganisme, ca urmare a punerii în funcțiune a laboratorului din Filipeștii de Pădure. Laboratorul acoperă integral nevoia de materie primă pentru producția curentă.

Rezultatele consolidate ale grupului includ atât performanțele companiei mamă, Norofert S.A., cât și ale filialei Agroprod CEV SRL, deținută în proporție de 100%. Agroprod CEV cultivă în regim ecologic un teren agricol de 1.000 de hectare în Zimnicea, județul Teleorman.

Investiții de 850.000 de euro

Cât despre planul de investiții, producătorul anunță că vor continua și în a doua jumătate a anului la fabrica din Filipeștii de Pădure, iar la ferma Zimnicea va începe implementarea unui sistem de irigații. Costul total al investițiilor se ridică la 850.000 de euro. De asemenea, s-a redus nivelul de îndatorare al Norofert prin rambursarea a peste 15 milioane de lei din datoriile bancare, fără a afecta fluxurile de numerar și activitățile curente ale Grupului.

Pentru fabrica din Filipeștii de Pădure vor fi aduse îmbunătățiri ale fluxului de producție lichide, prin automatizări suplimentare și măriri ale capacităților de producție pentru produsele speciale, pe bază de microorganisme. O a doua direcție este finalizarea laboratorului de cercetare și multiplicare bacterii, pe o suprafață de aproximativ 400 mp, cu utilaje și instrumente de ultimă generație pentru multiplicarea comercială și cercetarea tulpinilor de bacterii în vederea dezvoltării de noi produse și o a treia direcție, pentru implementarea unui sistem de irigații pentru aproximativ 260 ha la ferma din Zimnicea. 

Norofert este principalul producător de inputuri organice pentru agricultură din România, fondat în anul 2000 de familia Popescu.  În prezent activează în 3 linii principale de afaceri: cercetare, producție și comercializare de inputuri pentru agricultura ecologică, farming ecologic și trading cu cereale.

 

Din 2020 compania este listată la Bursa de Valori București pe piața AeRO și din octombrie 2021 acţiunile NRF sunt incluse în indicele BETAeRO. De-a lungul celor 3 ani de activitate în piața de capital, Norofert a atras 14 milioane de lei prin majorări de capital și 11,5 milioane de lei printr-un plasament privat de obligaţiuni corporative. Obligațiunile corporative ale companiei sunt tranzaționate pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul NRF25 începând cu 05 iunie 2020.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local și a deschis peste 50 de magazine în București, Pitești și în câteva......
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...