Norvegia a avut venituri record din petrol şi gaze pe fondul războiului din Ucraina

Statul norvegian a încasat anul trecut venituri record din petrol şi gaze, în principal ca urmare a războiului din Ucraina care a propulsat preţurile la gaze naturale la valori record în Europa, arată datele oficiale publicate luni, transmite AFP.
AGERPRES - lun, 06 mart. 2023, 12:06
Norvegia a avut venituri record din petrol şi gaze pe fondul războiului din Ucraina

Potrivit Institutului norvegian de statistică (SSB), statul a generat venituri de 1.457 miliarde de coroane (131 miliarde de euro) care au avut legătură cu hidrocarburile, „de departe, cea mai mare cifră înregistrată vreodată”, precizează SSB. Comparativ, este vorba de venituri de aproape trei ori mai mari decât veniturile de 498 miliarde de coroane înregistrate în 2021, scrie Agerpres.

Ca urmare a unei reduceri semnificative a livrărilor de gaze ruseşti şi a majorării propriilor sale exporturi, Norvegia a devenit în 2022 cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei, profitând în paralel şi de faptul că preţul gazelor naturale a atins un nivel record în vara anului trecut.

Aceste venituri excepţionale au făcut ca ţara scandinavă să fie catalogată drept „profitor de război”, o etichetă respinsă de autorităţile de la Oslo.

După un ajutor de un miliard de euro anul trecut, guvernul norvegian a decis să acorde Ucrainei un ajutor civil şi militar în valoare de de 75 de miliarde de coroane (6,8 miliarde de euro) pe perioada 2023-2027, adică 15 miliarde de coroane pe an.

Statul norvegian colectează veniturile din petrol şi gaze via taxele impuse companiilor petroliere, participaţiilor directe pe care le deţine la zăcămintele de petrol şi gaze dar şi la infrastructuri (conducte, etc.), precum şi dividendele plătite de grupul energetic Equinor, la care statul norvegian deţine 67% din acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea de Conturi a făcut un audit la ANAF și a constatat că la 2.440 de adese sunt înregistrate 47.513 de firme cu datorii de circa 30 de miliarde de lei
Curtea de Conturi a făcut un audit la ANAF și a constatat că la 2.440 de adese sunt înregistrate 47.513 de firme cu datorii ...
Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa......
Alertă – Anunţ important despre ce se întâmplă la Salina Praid, de la Guvern
Alertă – Anunţ important despre ce se întâmplă la Salina Praid, de la Guvern
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat marţi, la Praid, că aproximativ 50.000 de persoane care locuiesc în aval ...
Noul termen pentru finalizarea centralei de la Iernut a Romgaz: 19 decembrie
Noul termen pentru finalizarea centralei de la Iernut a Romgaz: 19 decembrie
Firma spaniolă Duro Felguera și-a asumat finalizarea centralei pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, un proiect întârziat ...
Regionalizare România – Ce spune Președintele Nicușor Dan despre reorganizarea administrativ-teritorială, noul Guvern şi cele mai importante reforme din ţara noastră
Regionalizare România – Ce spune Președintele Nicușor Dan despre reorganizarea administrativ-teritorială, noul ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că o adevărată reorganizare administrativ-teritorială nu se poate face ...