Norvegia acordă Ucrainei un ajutor de un miliard de euro

01 07. 2022
Jonas_Gahr_Støre_taler

Suma de un miliard de euro, care se adaugă ajutoarelor anterioare anunţate de Oslo, este destinată „ajutorului umanitar, reconstrucţiei ţării, cumpărării de arme şi sprijinirii funcţionării autorităţilor” ucrainene, a precizat guvernul norvegian într-un comunicat.

„Suntem alături de poporul ucrainean”, a declarat premierul Stoere în comunicat. „Contribuim la sprijinirea luptei ucrainenilor pentru libertate. Ei luptă pentru ţara lor, dar şi pentru valorile noastre democratice”, a mai spus el.

Anunţul a fost făcut cu ocazia vizitei premierului norvegian vineri la Kiev, precum şi la Iahidne, un sat puternic afectat de războiul din Ucraina.

Şeful guvernului norvegian a descris situaţia din satul ucrainean drept „o imagine a iadului pe pământ”, potrivit agenţiei de ştiri norvegiene NTB.

În cadrul unei conferinţe de presă la Kiev alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, premierul Stoere a declarat că Norvegia doreşte să-şi exprime solidaritatea cu lupta Ucrainei de supravieţuire.

„Sunt aici să spun că lupta Ucrainei nu este numai pentru Ucraina. Este vorba despre câteva principii fundamentale ale lumii pe care o vom oferi copiilor noştri. Este vorba despre securitate în Europa, este vorba despre soarta vecinului tău”, a mai spus el.

Miercuri, Oslo a anunţat că donează trei sisteme de lansatoare de rachete multiple pentru Ucraina, după decizii similare ale SUA, Marii Britanii şi Germaniei.

Kievul cere în mod specific acest tip de arme numite MLRS sau GMRLS, care combină precizia şi raza lungă de acţiune, pentru a opri invazia rusă şi a contracara artileria Moscovei.

Sursa foto: Wikipedia