Norvegia, cea mai bună ţară din lume unde să fii mamă, România pe ultimul loc din UE – Salvaţi Copiii

Norvegia este cea mai bună ţară din lume pentru o femeie să fie mamă, iar Somalia cea mai rea, potrivit unui clasament anual întocmit de organizaţia neguvernamentală 'Save the children' (Salvaţi copiii) şi dat publicităţii luni, scrie AFP.
Economica.net - mar, 05 mai 2015, 03:54
Norvegia, cea mai bună ţară din lume unde să fii mamă, România pe ultimul loc din UE - Salvaţi Copiii

România se află pe ultimul loc printre cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, situându-se pe poziţia a 66-a, după Turcia şi înainte de Trinidad şi Tobago, scrie Agerpres.

Statele Unite, locul 33, sunt cu mult în urma ţărilor scandinave care domină tradiţional acest clasament referitor la 179 de ţări şi bazat pe o serie de criterii ca sănătatea maternă, educaţia, nivelul veniturilor şi statutul femeilor.

Finlanda, lider anul trecut, ocupă locul al doilea în acest an, iar Australia, poziţia a noua, este singura ţară din afara Europei situată în top zece.

Canada se află pe locul 20, înainte Franţei (23) şi a Marii Britanii (24).

Ultimele zece ţări ale clasamentului sunt din Africa, printre care Sierra Leone (169, la egalitate cu Haiti), Republica Centrafricană şi Republicana Democrată Congo. Nouă din aceste zece ţări africane sunt scenă a unor conflicte armate.

Statele Unite au coborât două locuri anul acesta, în urma Japoniei, Poloniei şi a Croaţiei.

Potrivit raportului, printre femeile americane există un risc de zece ori mai mare decât în Polonia ca să moară la naştere. Ele cunosc nivelul de risc cel mai ridicat dintre toate ţările dezvoltate.

Disparităţile în termeni de mortalitate infantilă sunt foarte puternice, subliniază de asemenea raportul. Astfel, în primele zece ţări ale clasamentului, o femeie din 290 îşi va pierde copilul înaintea vârstei de cinci ani, faţă de o proporţie enormă de una la opt în ultimele zece ţări din listă.

Raportul ‘Save the children’ mai arată că Washingtonul bate recordul de mortalitate infantilă printre cele mai bogate 24 de capitale, cu 7,9 decese la 1.000 de naşteri, faţă de mai puţin de 2 la 1.000 la Praga, Stockholm sau la Oslo.

Aceste date confirmă că bogăţia economică a unei ţări nu este singurul factor de bunăstare pentru mame. Norvegienii, subliniază preşedinta ONG-ului, Carolyn Miles, ‘sunt efectiv bogaţi, dar investesc această bogăţie în sănătatea mamelor şi a copiilor şi fac din asta o prioritate foarte mare’.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte datorită furnizorilor de componente din Asia, arată un studiu FSEGA....
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, ...
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei ...
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...