Norvegia – Fondul suveran de investiţii va vota în favoarea planului de remuneraţie de la UniCredit
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei deţinea la finalul anului trecut 2,65% din acţiunile UniCredit, în valoare de aproximativ 728 milioane de dolari, scrie Agerpres.
Acţionarii UniCredit ar urma să aprobe noua structură a remuneraţiei directorului general Andrea Orcel, care ar urma să beneficieze de o creştere de 30% dacă banca îndeplineşte o serie de obiective anul acesta. Orcel, fostul şef al diviziei de investiţii bancare al grupului elveţian UBS AG, devine astfel unul dintre şefii de bănci cel mai bine plătiţi din Europa.
Conform documentelor publicate pe site-ul băncii, Orcel ar urma să primească o remuneraţie fixă de 3,25 milioane de euro anul acesta, comparativ cu 2,5 milioane de euro anul trecut.
De asemenea, el va primi o compensaţie variabilă de 6,5 milioane de euro, dacă banca depăşeşte obiectivele din 2023. Suma va fi plafonată la 4,25 milioane de euro – mai puţin decât bonusul pe 2022 – dacă banca doar îndeplineşte obiectivele din 2023.
Întreaga compensaţie variabilă va fi plătită în acţiuni şi va fi legată de îndeplinirea obiectivelor UniCredit din 2023 privind venitul net, costurile, capitalul şi profitul, precum şi unele ţinte pe termen lung.
În 2022, UniCredit i-a plătit lui Orcel un bonus de cinci milioane de euro, nivelul maxim stabilit de bancă, astfel încât valoarea totală a compensaţiei pentru 2022 a ajuns la 7,5 milioane de euro.
În 2022, banca italiană a raportat un profit peste estimări, de 6,5 miliarde de euro, a redus costurile totale 2% şi a majorat cu 40% plăţile către investitori.
De asemenea, UniCredit a majorat cu 22% nivelul mediu al bonusurilor pentru principalii 935 membri ai conducerii, unele dintre cele mai generoase recompense în rândul băncilor din Europa.
De la sosirea sa la UniCredit, în aprilie 2021, Orcel a evitat la limită o revoltă a acţionarilor din cauza remuneraţiei sale, care este dublă faţă de cea a predecesorului său. Dar, de la venirea sa, preţul acţiunilor UniCredit a fost mai mult decât dublu.
UniCredit SpA s-a angajat luna trecută să returneze investitorilor 5,25 miliarde de euro (5,69 miliarde de dolari) pe baza rezultatelor din 2022, după ce a raportat un profit trimestrial record.
Directorul general Andrea Orcel, care se concentrează pe majorarea dividendelor de când a preluat conducerea, în aprilie 2021, şi-a exprimat încrederea că va obţine aprobările necesare de la supervizorii de la BCE.
Creditorii au nevoie de aprobarea BCE pentru răscumpărările de acţiuni, care au fost responsabile în 2022 pentru aproape două treimi din ţinta UniCredit de distribuire a capitalului, pe lângă dividendele în numerar.
„Am avut discuţii cuprinzătoare cu autorităţile de reglementare privind distribuţiile şi suntem extrem de încrezători că vom obţine aprobarea pentru a le acorda”, a declarat Orcel.
Menţinând un control strâns al costurilor, Orcel s-a concentrat pe generarea de capital pentru a-i recompensa pe acţionari, care din câştigurile pe 2021 au primit 3,75 miliarde de euro ca dividende şi răscumpărări de acţiuni.