Norvegia îşi va majora exporturile de gaze naturale spre Europa

Producătorul norvegian de petrol şi gaze Equinor şi partenerii săi au obţinut permisiunea de a-şi majora exporturile de gaze naturale prin conductă, dinspre zăcămintele offshore Troll şi Oseberg spre Europa, în următoarele 12 luni, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 20 sept. 2021, 13:45
Norvegia îşi va majora exporturile de gaze naturale spre Europa

Într-un comunicat de presă publicat luni, Equinor a precizat că Guvernul de la Oslo a autorizat o majorare combinată a livrărilor de gaze cu două miliarde de metri cubi pentru exerciţiul care începe la 1 octombrie 2021, majorare care va fi împărţită în mod egal între zăcămintele offshore Troll şi Oseberg. Ca urmare a majorării, volumul de producţie la zăcământul Troll va ajunge la 37 miliarde metri cubi de gaze naturale iar la zăcământul Oseberg volumul va ajuge la şase miliarde metri cubi.

„Această autorizaţie ne permite să producem o cantitate mai mare de gaze naturale la aceste două importante zăcăminte în cursul toamnei şi pe întreaga perioadă a iernii”, a declarat directorul pentru gaze şi electricitate de la Equinor, Helge Haugane. „Credem că această majorare este foarte oportună deoarece Europa se confruntă cu o piaţă neobişnuit de dificilă pentru gazele naturale”, a adăugat Haugane.

Potrivit calculelor Reuters, o majorare a livrărilor cu două miliarde metri cubi este echivalentă cu aproximativ 2% din exporturile anuale de gaze naturale prin conductă ale Norvegiei.

În perioada care a trecut de la 1 octombrie anul trecut şi până în prezent, Norvegia a exportat spre Europa, via conducte, o cantitate de aproximativ 106 miliarde metri cubi de gaze naturale. Exporturile pentru exerciţiul anterior, care s-a încheiat la 30 septembrie 2020, s-au ridicat la 105 miliarde metri cubi, conform datelor Refinitiv Eikon.

Săptămâna trecută, preţurile spot la gaze la hub-ul TTF din Olanda au atins un nivel record de 79 de euro pentru un Mehgawatt-oră, adică mai mult de 960 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, pe fondul gradului redus de umplere a depozitelor subterane din Europa. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...