Norvegia obţine 73 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 9,88% în operatorul aerian scandinav SAS
Statul norvegian, care deţine parţial SAS din 1946, şi-a redus gradual participaţia iar vânzarea de miercuri a celor 37,8 milioane de acţiuni reprezintă ieşirea din acţionariatul companiei aeriene cu sediul în Suedia.
‘SAS s-a dezvoltat bine în ultimii ani, situaţia de pe pieţele financiare este favorabilă, ceea ce înseamnă că este o perioadă benefică pentru a vinde acţiuni’. Compania aeriană nu-şi va schimba strategia sau operaţiunile, după această tranzacţie, a afirmat ministrul Industriei, Torbjoern Roe, pentru told Reuters. Acesta a explicat că statul norvegian a injectat aproximativ un miliard de coroane (122,89 milioane de dolari) în SAS în perioada 2009-2010.
Participaţia a fost vândută investitorilor instituţionali la un preţ de 17,25 coroane suedeze (1,94 dolari) per titlu, un discount de 3,1 faţă de preţul acţiunilor SAS la închiderea şedinţei bursiere de marţi – 17,81 coroane. Miercuri dimineaţă, acţiunile înregistrau la Bursa de la Stockholm un declin de 3,9%, la 17,11 coroane.
Guvernele din Suedia şi Danemarca rămân principalii acţionari ai SAS, cu participaţii de 14,8% şi, respectiv, 14,2%. Dar în timp ce autorităţile suedeze şi-au exprimat intenţia de a-şi reduce participaţia la un moment dat, cele daneze sunt reticente pentru a nu afecta poziţia aeroportului din Copenhaga de hub regional major.
Industria aeriană se confruntă cu schimbări semnificative, iar privatizările, creşterea numărului de pasageri şi apariţia în ultimii ani a unor noi operatori vor conduce schimbarea, a apreciat Torbjoern Roe.
Operatorul low-cost Norwegian Air, care a depăşit SAS devenind cea mai mare companie aeriană din nordul Europei după numărul de pasageri, este o ţintă de preluare pentru firme ca British Airways şi Lufthansa.
Vânzarea participaţiei deţinute de Norvegia la SAS nu ar trebui văzută ca un început al privatizărilor, a apreciat Roe Isaksen. Guvernul este principalul acţionar al Telenor, Norsk Hydro, Yara, Kongsberg Gruppen, şi Equinor (fosta companie petrolieră Statoil).