Norvegia va aloca Ucrainei aproape 30 de milioane de dolari până la sfârşitul anului
În documentul difuzat de cancelaria premierului norvegian se spune că jumătate din această sumă va fi ajutor bugetar direct. Norvegia intenţionează să ofere pentru bugetul ucrainean ajutoare comparabile şi în 2015 şi 2016.
‘Poporul ucrainean a făcut o alegere importantă, cerând conducerii ţării extinderea libertăţilor democratice şi o integrare mai strânsă cu Europa. Am venit la Kiev pentru a susţine acea dezvoltare a ţării pe care o doreşte poporul ei şi pentru a spune că Norvegia va contribui la avansarea ţării pe o cale paşnică şi sigură’, a spus şefa guvernului de la Oslo.
În afară de cele 100 de milioane de coroane (14,8 milioane de dolari) de ajutor bugetar, în 2014 Norvegia va aloca Ucrainei alte 43 de milioane de coroane (6,4 milioane de coroane) pentru realizarea reformei constituţionale şi reformelor în domeniul asigurării securităţii. În document se precizează că aceste mijloace trebuie să fie folosite pentru ‘asigurarea supremaţiei legii şi respectarea drepturilor omului pe teritoriul ţării, precum şi pentru majorarea eficienţei administraţiei de stat’.
Alte 40 de milioane de coroane (5,9 milioane de dolari) vor fi alocate de Norvegia reformelor din sectorul energetic şi în vederea asigurării securităţii nucleare, dar şi pentru problema radioactivităţii din Ucraina. O parte din aceşti BANI va fi trimisă autorităţilor ucrainene prin intermediul organizaţiei financiare Nordic Environment Finance Corporation (NEFCO), formată de cinci ţări scandinave în 1990. Alături de Suedia, Norvegia va finanţa şi o serie de măsuri menite să asigure securitatea centralelor nucleare ucrainene.
Nu în ultimul rând, Norvegia va acorda Ucrainei ajutoare pentru susţinerea mediului de afaceri (16,5 milioane de coroane/2,45 milioane de EURO) şi a integrării Ucrainei în UE, din care Norvegia nu face însă parte.
În afară de principalul pachet de sprijin economic, guvernul norvegian intenţionează să acorde Ucrainei ajutor umanitar în valoare de 25 de milioane de coroane (3,7 milioane de dolari).