Norvegia va creşte unele impozite în 2016 pentru a plăti pentru refugiaţi
Coaliţia la putere din Partidul Conservator şi partenerul mai mic Partidul Progresului a obţinut sprijinul liberalilor de centru şi creştin-democraţilor, au anunţat cele patru partide într-o conferinţă de presă comună.
Cheltuielile estimate din fondul suveran al ţării (alimentat cu bani din petrol n.r.) au rămas neschimbate la 195,2 miliarde de coroane norvegiene (22,53 miliarde dolari), comparativ cu propunerea guvernului în ultima luna, au adăugat partidele.
Un impozit pe tarifele de transport aerian, estimat să aducă 1,1 miliarde de coroane norvegiene, se numără printre noile măsuri, precum şi majorarea taxelor la energia electrică (aproximativ 890 milioane coroane), potrivit unor documente bugetare, scrie Agerpres.
Acordul cere de asemenea companiilor de stat, inclusiv companiei de energie Statkraft şi operatorului feroviar NSB, să plătească suplimentar dividende pentru a contribui la fondul de cheltuielile publice.
Planul iniţial de buget al guvernului, publicat pe 7 octombrie, a fost modificat la 30 octombrie pentru a ţine seama de creşterea cererilor de azil şi de atunci a făcut obiectul unor negocieri pentru a fi convenit un acord final.
Ţara nordică cu 5,2 milioane de locuitori se aşteaptă ca numărul de sirieni, afgani şi alţii ce caută refugiu de conflicte să ajungă mai mult decât triplu în acest an la un record de 35.000, în timp ce Europa se luptă cu cea mai mare criză a migraţiei pe continent de la Al Doilea Război Mondial, notează Reuters.
Anul viitor, guvernul se aşteaptă la 30.000-50.000 de cereri de azil.