Norvegia va interzice cerşetoria în locurile publice

Economica.net
16 06. 2014
oslo_47490100

Textul, prezentat de guvernul de dreapta, prevede autorizarea municipalităţilor să interzică cerşetoria pe plan local începând din vara anului 2014, înainte de interzicerea ei pe plan naţional din vara lui 2015.

Provenit din rândurile Partidului Progresului (FrP, formaţiunea dreptei populiste antiimigraţie), ministrul justiţiei Anders Anundsen a invocat legătura dintre cerşetorie şi delincvenţă, îndeosebi furtul din buzunare.

Potrivit autorităţilor, Oslo se confruntă cu tot atâtea furturi de buzunare ca Berlinul, deşi are o populaţie de şapte ori mai mică.

Cerşetoria, în oraşele în care o vor interzice, va fi pasibilă cu o amendă şi o pedeapsă de până la trei luni de închisoare.

Măsura ar urma să-i sancţioneze în principal pe romi. Din cei 194 de cerşetori număraţi la Oslo în 2012, doar şapte erau norvegieni. ”Ceilalţi erau în principal cetăţeni români” de etnie romă, potrivit Ministerului Justiţiei, care a precizat că aproape toţi cei 69 de români controlaţi aveau cazier judiciar în Norvegia.

Norvegia nu face decât să reintroducă o interdicţie care a fost în vigoare până în 2005. Alte ţări europene au şi ele o interdicţie la nivel naţional (Marea Britanie, Danemarca) sau locală.