Nou avertisment în staţiile de metrou
În staţia de metroul Piaţa Victoriei 1 a fost pus, la marginea petronului, un indicator de culoare galbenă, prin care călătorii sunt avertizaţi să fie atenţi la spaţiul dintre marginea peronului şi vagon.
Indictorul apare după ce, zilele trecute, Metrorex a instalat benzi galbene așezate longitudinal, tot la marginea peronului, în dreptul uşilor trenurilor de metrou. Aceste benzi au fost înlocuite cu aceste noi indicatoare, care sunt amplasate în staţii în locurile în care se deschid uşile trenurilor.
Pe 28 ianuarie, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au mers în staţiile de metrou de la Piaţa Victoriei, ca urmare a plângerii unei călătoare care a spus că şi-a prins piciorul între peron şi vagon. Într-un comunicat de presă, ANPC a spus că a amendat Metrorex şi a cerut oprirea serviciului în Piaţa Victoriei, ceea ce echivala cu închiderea staţiei pentru călători. Ulterior, preşedintele ANPC a nuanţat poziţia instituţiei, spunând că nu s-a pus problema închiderii staţiei, iar Metrorex a instalat avertismente suplimentare în staţia de metrou Piaţa Victoriei.