Nou ecou al scandalului Dieselgate: 15 directori din grupul Volkswagen, acuzați de instigare la fraudă

Procurorii germani au acuzat 15 directori din grupul Volkswagen și un furnizor de implicare în scandalul din 2015 al motoarelor diesel.
Robert Stan - D, 25 apr. 2021, 22:18
Nou ecou al scandalului Dieselgate: 15 directori din grupul Volkswagen, acuzați de instigare la fraudă

Klaus Ziehe, oficial al procuraturii din Brunswick, Saxonia Inferioară, statul în care se află sediul central Volkswagen, a anunțat că instituția a acuzat 15 directori ai grupului Volkswagen și unul din conducerea unui furnizor de asistență și instigare la fraudă, evaziune fiscală, certificare falsă și publicitate înșelătoare.

Toți cei implicați au legătură cu celebrul scandal Dieselgate în care oficiali ai grupului Volkswagen au fost acuzați și, unii dintre ei, condamnați pentru ascunderea unor informații privitoare la emisiile reale ale automobilelor.

Dovezile aduse de procurori au dus la retragerea de pe piață și la plata unor despăgubiri în anumite state din întreaga lume pentru circa nouă milioane de vehicule ale mărcilor Volkswagen, Audi, Seat și Skoda. Acestea fuseseră vândute consumatorilor, fără ca aceștia să fie informați, cu un așa-numit dispozitiv de trucare a emisiilor care a contribuit la eludarea testelor.

Conform Reuters, deocamdată, parchetul nu a numit niciunul dintre executivii acuzați, însă aceștia sunt acuzați că au permis comercializarea unor mașini aflate într-o stare care nu fusese aprobată oficial și au făcut publicitate înșelătoare. Totodată, informațiile din prezent arată că dosarul care îi implică pe cei 15 a ajuns la 1.554 de pagini fără a fi încă încheiat.

Un purtător de cuvânt al Volkswagen a declarat că ancheta penală demarată împotriva companiei în acest caz a fost abandonată în 2018, după ce a fost plătită o amendă și că acum grupul nu este implicat în procesul împotriva acestor suspecților individuali. „În acest context nu comentăm celelalte acuzații care au fost scoase la lumină”, a menționat purtătorul de cuvânt citat de Reuters.

Efect al aceleiași spețe, luna trecută Volkswagen a anunțat că va cere despăgubiri fostului său director executiv, Martin Winterkorn, și fostului șef al mărcii Audi, Rupert Stadler, pentru a recupera prejudiciile cauzate de scandalul Dieselgate. Totodată, la jumătatea acestei luni, un tribunal german a decis că grupul german trebuie să acopere și dobânzile clienților care au cumpărat prin credit mașinile implicate în scandalul emisiilor.

Citește și:

– Ecourile Dieselgate încă afectează Volkswagen în Germania
– Volkswagen va solicita despăgubiri de la Martin Winterkorn și Rupert Stadler

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...