Nouă OUG pentru austeritate bugetară, cu limitări drastice de cheltuieli până la finalul anului, pentru încadrarea în ținte de deficit. Fără petreceri de Crăciun sau Revelion din banii publici, lista tuturor măsurilor – PROIECT
În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului, ordonatorii de credite ai autorităților și instituțiilor publice să nu încheie contracte noi pentru achiziția de bunuri și servicii, consultanță, pregătore profesională, studii. Special pentru autoritățile locale, sunt interzise noi “Contribuţii (…)la realizarea unor lucrări şi servicii de interes public local, în baza unor convenţii sau contracte de asociere”.
Plățile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie la titlul ”Bunuri și servicii”, trebuie să fie de cel mult media plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie, în limita bugetului aprobat la această natură de cheltuieli.Excepție fac cheltuieli cu sănătatea și educația.
În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, instituțiile şi autorităţile publice locale nu pot finanța din fonduri publice organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități, sărbători tematice, dar fără a se limita la acestea.
În perioada noiembrie-decembrie, cheltuielile de investiții trebuie să fie cel mult la nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie, în limita bugetului aprobat.
În situaţia epuizării creditelor bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltări pentru finanțarea Programului naţional de construcţii de interes public sau social, Ministerul înștiințează Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” Aceasta dispune dispune măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuţia de lucrări sau continuă implementarea obiectivelor de investiţii din surse proprii sau alte surse legal constituite.
Nu se vor ajusta prețurile din contracte decât dacă majprarea este strict necesară pentru finalizarea lucrărilor și valoarea contractelor de finanțare încheiate nu mai permite alocarea de resurse financiare.
Orice sume care ar urma să se acorde foștilor proprietari cărora li s-au luat casele de comuniști, care trebuia plătită până la finaul anului, se amână până după 1 aprilie 2024. Până atunci, se suspendă emiterea către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a titlurilor de plată
Tranșele aferente anului 2023 din sumele prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, care fac obiectul plății eșalonate, se plătesc în anul 2024;
Se reglementează posibilitatea disponibilizării la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului a unor credite de angajament și credite bugetare doar pentru proiecte cu fonduri europene sau care fac parte din PNRR.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat și ai bugetelor asigurărilor sociale sunt autorizați să efectueze virări de credite bugetare şi credite de angajament neutilizate, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate. Din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, doar pe bază de HG, sume pentru suplimentarea transferurilor către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul pentru șomaj.
Furnuzorii de energie și gaze vor primii banii cuveniți de la buget pentru aplicarea prețurilor plafonate doar din Fondul de Tranziție Energetică.
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale rămase neutilizate după achitarea gratuităților aferente trimestrului III 2023 sunt duse la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2023.
Ministerul Finanțelor va fi autorizat să opereze direct modificările necesare în structura bugetului de stat și volumul și structura bugetului ordonatorului principal de credite, dacă acesta nu răspunde solicitării în termenul prevăzut de lege.
Începând cu data de 1 noiembrie 2023 ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, care la data de 31 octombrie 2023 înregistrează în execuția bugetară la unele titluri plăți sub 50% din valoarea creditelor bugetare aprobate, să fie obligați să verse la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului minim 10% din valoarea creditelor bugetare și a creditelor de angajament aprobate în buget la acea dată