Nou pe piaţa RCA: despăgubirile pentru vătămări corporale ce depăşesc 100.000 de lei vor fi investigate de BIFA

23 08. 2016
accident_333432345_31675300

Printre măsurile pe care Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (ASF) le-a enumerat public ca acţiune întreprinsă de Autoritate pentru atenuarea creşterii tarifelor RCA la autoturisme şi autovehicule de transport se numără şi initiaţiva constituirii Biroului antifraudă în cadrul ASF. Ca urmare a dezbaterilor dintr-unul din Grupurile de lucru şi a multiplelor semnale privind practicile frauduloase şi discriminatorii va fi înfiinţat BIFA cu o structură similară SALFIN, structură care va reuni reprezentanţi ai autorităţii, societăţilor de asigurare şi brokerilor de asigurări. Aceasta va avea rolulul de a supraveghea, cerceta, investiga fraudele în asigurări şi a sesiza autorităţile competente în penalizarea acestora.

Biroul de Investigare a Fraudelor în Asigurări (BIFA) va fi o structură creată în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară cu scopul de a permite consumatorilor să apeleze la un mecanism de sesizare şi investigare a fraudelor în asigurări. BIFA va fi organizată pe comisii pe diversele tipuri de fraude practicate în asigurări, comisii care vor cerceta sesizările de acest gen şi care vor avea competenţe clare de sesizare a fraudelor către parchet, procuratură, DIICOT şi alte organe competente în pedepsirea directă a acestor tipuri de fraude. Totodată, ASF îşi doreşte reactivarea Protocolului de schimb de date şi operaţionalizare a bazei de date CEDAM cu Ministerul Afacerilor Interne, verificarea permanentă a gradului de acoperire cu asigurări a autovehiculelor înmatriculate şi colaborarea în identificarea şi instrumentalizarea fraudelor sunt următoarele direcţii de acţiune pentru eliminarea distorsiunilor din piaţa asigurărilor.

Una dintre propunerile care stau la baza viitorului statut BIFA este aceea ca orice daună morală care depăşeşte valoarea de 100.000 de lei să fie analizată de societatea de asigurare implicată şi de BIFA care va avea dreptul să transmită concluziile acestor anchete autorităţilor competente. În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, „daunele morale” sunt consecinţele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită şi culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalităţii fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale şi se stabileşte de către instanţă. În ultimii ani, cuantumul acestor daune morale au ajuns şi la valori de câteva milioane de euro care au trebuit plătite de către asigurători.

Conform ultimelor raportări statistice ale ASF, al doilea trimestru din acest an a consemnat un vârf istoric al daunei medii totale, de 7.898 lei. Dauna medie la nivelul pieței RCA a fost mai mare cu 18,4% față de trimestrul I 2015, respectiv cu 15% față de trimestrul I 2016. Noul puseu de creștere a daunei medii la nivel de piață a fost determinat de majorarea daunei medii pe dosarele de vătămări corporale până la 73.554 lei, cu 88,3% peste nivelul din trimestrul I 2016. Pe segmentul dosarelor cu daune materiale, dauna medie a crescut la 6.218 lei, fiind mai mare cu 8% față de trimestrul I 2016. Societățile de asigurare de pe piața RCA au plătit în prima jumătate a acestui an 140.646 dosare de daună, valoarea despăgubirilor brute achitate ridicându-se la peste un miliard de lei. O astfel de măsură ar putea limita apariţia fraudelor şi a daunelor exorbnitante cerute în instanţă.

Totuşi ASF mai are de determinat exact cadrul legislativ care va permite înfiinţarea BIFA pentru că este anticonstituţional să prezumi că un anumit eveniment asigurat este fraudă. Dar societăţile de asigurări au dreptul prin contractului de asigurare dintre societate şi client să realizeze anacheta dosarelor de daună şi cele care ridică suspiciuni să fie apoi trimise Biroului de Investigare a Fraudelor. În final, reducerea fraudelor şi a daunalităţii ar putea conduce către reducerea tarifului cerut pentru poliţa RCA.