Nou record de căldură în Brazilia: 58,5 grade Celsius, temperatura resimţită la Rio de Janeiro

Un nou record de caniculă s-a înregistrat marţi la Rio de Janeiro, unde temperatura resimţită a fost de 58,5 grade Celsius, au anunţat autorităţile braziliene, potrivit AFP.
AGERPRES - mie, 15 nov. 2023, 12:38
Nou record de căldură în Brazilia: 58,5 grade Celsius, temperatura resimţită la Rio de Janeiro

Mai multe regiuni din Brazilia se confruntă de la începutul săptămânii cu un val de caniculă extremă. Institutul naţional de meteorologie (INMET) a plasat 15 state din sud-est, centru-vest şi o parte din nordul ţării, precum şi capitala Brasilia, sub alertă maximă, scrie Agerpres.

Marţi, sistemul Alerta Rio a înregistrat ”senzaţia termică cea mai ridicată de la începutul observaţiilor”, în 2014, şi anume 58,5 grade Celsius. Precedentul record – 58 de grade Celsius – a fost stabilit în februarie. Temperatura nominală s-a ridicat marţi la 39 de grade Celsius.

În capitala Brasilia, s-au înregistrat marţi 37,3 grade Celsius, temperatura cea mai ridicată pentru o lună noiembrie de la începutul înregistrărilor meteo, în 1962, potrivit INMET.

Cea mai mare metropolă din America Latină, Sao Paulo, a înregistrat, la rândul său, luni a doua cea mai călduroasă zi din istoria sa, cu 37,7 grade Celsius, o temperatură imediat sub recordul de 37,8 grade Celsius, înregistrat în octombrie 2014.

”Pentru noi cei care muncim în stradă, e o căldură insuportabilă. Încerc să ajung foarte devreme pentru a pleca la prânz”, a declarat pentru AFP Dora, o femeie de 60 de ani care îşi vinde produsele pe un bulevard din oraş şi care nu a dorit să-şi facă public numele de familie.

Valul de caniculă, care a adus temperaturi mai mari cu circa 5 grade Celsius peste norma sezonieră, va continua cel puţin până vineri, a estimat INMET.

Canicula a generat două noi recorduri istorice în ceea ce priveşte consumul de electricitate. După ce luni a fost depăşit pentru prima dată pragul de 100.000 de megawaţi, un nou maxim de 101.400 de megawaţi a fost înregistrat marţi, potrivit operatorului naţional al sistemului de electricitate.

Din cauza fenomenului climatic El Nino, Brazilia se confruntă cu evenimente meteo extreme de mai multe luni, o secetă istorică care a afectat râurile din Amazonia pe de o parte, iar în alte regiuni, ploi torenţiale, însoţite de furtuni în sud.

Seceta a agravat amploarea incendiilor din Pantanal (vest), cea mai mare zonă umedă din lume, fenomen cauzat în principal de acţiunea omului.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Bucureștiului A0: Azi începe recepția lotului 3 Sud
Autostrada Bucureștiului A0: Azi începe recepția lotului 3 Sud
Joi, 26 iunie, începând cu ora 10.00, comisia desemnată de către conducerea CNAIR începe procedura de recepție la terminarea lucrărilor pe lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0,......
Prima veste proastă pentru Guvernul Bolojan! Vine marea scadență a datoriei, chiar în iulie. Suma uriașă care trebuie plătită rapid și când sunt celelalte două momente cheie din 2025
Prima veste proastă pentru Guvernul Bolojan! Vine marea scadență a datoriei, chiar în iulie. Suma uriașă care trebuie ...
Luna iulie vine cu primul mare test pentru Guvernul Bolojan. Va trebui să plătim o sumă uriașă sub formă de dobânzi ...
Sanador, companie fondată de Doris Andronescu, are afaceri nete de peste 746 de milioane de lei şi marjă de profit de peste 4% în 2024
Sanador, companie fondată de Doris Andronescu, are afaceri nete de peste 746 de milioane de lei şi marjă de profit de ...
Sanador, o afacere cu capital privat integral autohton, fondată şi deţinută de Doris Andronescu, şi unul dintre cei ...
Ce marje au cei mai mari furnizori de energie pentru populație din România, acum când se liberalizează piața
Ce marje au cei mai mari furnizori de energie pentru populație din România, acum când se liberalizează piața
Toți furnizorii de energie care au oferte pentru clienții casnici au fost obligați de lege să treacă în oferte care ...