Nouă bănci din SUA, investigate pentru comisioanele aplicate pentru serviciul overdraft

Autoritatea financiară pentru protecţia consumatorilor din Statele Unite a lansat o investigaţie împotriva a nouă bănci, referitoare la practicile acestora în domeniul descoperitului de cont (overdraft), serviciu pentru care anul trecut au încasat din comisioane 31,6 miliarde de dolari.
Economica.net - vin, 20 apr. 2012, 15:55
Nouă bănci din SUA, investigate pentru comisioanele aplicate pentru serviciul overdraft

Între băncile investigate se numără JP Morgan Chase, Wells Fargo şi Bank of America, iar agenţia urmează să decidă până la sfârşitul acestui an dacă sunt necesare modificări ale legislaţiei în vigoare, au declarat patru surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Investigaţia se concentrează pe promovarea de către bănci a serviciilor overdraft, pentru a vedea dacă nu induc în eroare clienţii.

Reglementările mai stricte ar putea veni în sprijinul clienţilor, dar ar putea pune în pericol veniturile băncilor.

Circa 15 milioane de americani folosesc descoperitul de cont de cel puţin 10 ori pe an, potrivit companiei de cercetare a pieţei Moebs Services, din Lake Bluff, Illinois.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat marţi premierul slovac Robert Fico, aducând în discuţie pentru prima dată oportunitatea apartenenţei ţării sale......
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că Statele Unite ştiu exact unde "se ascunde" liderul suprem iranian, ...
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a milioane de cetățeni israelieni
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a ...
Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia că în spaţiul online circulă clipuri şi ...
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Comisia Europeană a propus, marţi, măsuri de accelerare a investiţiilor şi a producţiei în domeniul apărării pentru ...