„Noua casă” – care sunt condițiile. A apărut proiectul de OUG care modifică programul Prima casă

22 07. 2020
realtor_3261160_1920_56676000

Prin locuinţă în sensul programului „Noua casă” se înţelege orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile, aferente acesteia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii.

În program intră și locuința recepţionată la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanțării garantate. 

În sensul programului „Noua casă”, locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanțării garantate în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt asimilate locuinţelor noi.

Beneficiarul Programului este persoana fizică ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

– la data solicitării creditului garantate, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp

– achiziţionează o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului.

– are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.

Valoarea creditului destinat achiziţiei unei locuinţe este de maximum 140.000 EUR, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.

Creditul acordat unui beneficiar pentru achiziţia altor categorii de locuinţe, pe care le puteți vedea în proiectul de OUG, este în valoare maximă de 70.000 EUR, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând 4 maximum 95% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.

Puteți vedea aici textul proiectului de OUG pentru Noua Casă.