Nouă Case de Ajutor Reciproc vor fi înfiinţate cu fonduri europene

Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din România (UNCARSR) a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, lansarea unui proiect finanţat din fonduri europene care prevede înfiinţarea a nouă Case de Ajutor Reciproc (CAR).
Economica.net - joi, 26 feb. 2015, 10:53
Nouă Case de Ajutor Reciproc vor fi înfiinţate cu fonduri europene

Cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, proiectul ‘ICAR incluziune prin microcredit şi Ajutor Reciproc – strategie sustenabilă a economiei sociale pentru ocupare şi creare de întreprinderi sociale’ a început pe 5 ianuarie şi se va desfăşura pe parcursul acestui an. Proiectul este realizat de UNCARSR, împreună cu 27 de parteneri.

Potrivit oficialilor Uniunii, obiectivul general este promovarea şi dezvoltarea structurilor economiei sociale şi consolidarea capacităţilor, competenţelor, cunoştinţelor, stimei de sine pentru grupurile vulnerabile, prin înfiinţarea unui număr de nouă CAR – Structuri de economie sociala (SES) şi dezvoltarea activităţii a 17 puncte de lucru ale unor CAR partenere, bazate pe modele de succes la nivel European – uniunile de credit şi organizaţiile de micro-finanţare, scrie Agerpres.

Coordonatorul proiectului, Ana Toma, a precizat că prin acest proiect vor fi create 36 de noi locuri de muncă, din care 24 dedicate persoanelor provenite din grupurile vulnerabile.

‘Specialiştii implicaţi în economia socială vor beneficia de un program de formatori. Vor fi zece din cadrul Caselor de Ajutor Reciproc şi zece din cadrul ONG-urilor în cadrul unui curs acreditat de şase zile. Şi managerii de întreprinderi sociale vor avea parte de instruire şi consultanţă de specialitate. În ceea ce priveşte activităţile principale, ca formare ar fi 120 de persoane vulnerabile în antreprenoriatul de economie socială prin nouă cursuri’, a spus Toma.

Potrivit acesteia, proiectul mai prevede dezvoltarea unei broşuri de educaţie financiară pentru persoanele din grupurile vulnerabile şi un manual de economie socială.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...