Noua centrală pe gaze de la Iernut va fi operațională în acest an, dar nu se știe când

Noua centrală pe gaze în ciclu combinat de la Iernut va deveni funcțională în acest an, dar oficialii Romgaz nu au mai putut avansa un termen. Vechiul termen era luna mai.
Mihai Nicuţ - mar, 18 feb. 2020, 10:22
Noua centrală pe gaze de la Iernut va fi operațională în acest an, dar nu se știe când

Directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, nu a putut avasa un termen la care noua centrală pe gaze de la Iernut, de 430 MW, va fi operațională, singura certitudine fiind că va fi gata în acest an.

„Pe lângă cei 907 piloți introduși suplimentar în fundație, investiția de la Iernut a mai avut o problemă: printre elucrubrațiile OUG 114 a apărut și acel salariu minim în construcție, care a lovit firmele și contractorii lor. Ca la orice proiect de investiții sunt devieri. Este un proiect la cheie. Obligația noastră este să plătim facturile la zi, să creăm front de lucru și asta facem. Mai mult, sprijinim partenerii în proiect în fața autorităților, băncilor, dăm cu ei de pământ dacă trebuie… Este foarte greu să schimb constructorul, înseamnă procese, organizarea unei noi licitații și nu vom finaliza centrala nici la anul”, a declarat Volintiru la Zf Power, răspunzând unei întrebări pe această temă.

Inițial, centrala ar fi trebuit să fie gata la începutul acestui an, după care a fost avansat ca termen luna mai.
Acționarii Romgaz au aprobat recent achiziționarea de servicii juridice de consultanţă într-un posibil litigiu cu asocierea DuroFelguera si Romelectro, firmele care construiesc centrala.

Contractul, în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, a fost încheiat, în 2016, de Romgaz cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut.

Centrala de la Iernut, cu o capacitate de 430 MW, ar fi, după finalizare, a doua investiţie greenfield în generarea clasică de energie electrică din România de după căderea comunismului, după centrala în ciclu combinat a Petrom, de 860 MW. Proiectul are o valoare de 268 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...