Noua conducere a CFR Călători: Foşti directori şi fostul consilier prezidenţial Alexandrina Gătej

Economica.net
21 03. 2013
cfr_calatori_32107400

Noul CEO al companiei este Valentin Dorobanţu, care a ocupat până în prezent funcţii de conducere în cadrul CFR Infrastructură, AFER şi CFR Călători.

Din Consiliul de Administraţie mai fac parte Dana Galben, care a ocupat funcţii de conducere la CFR Călători, CNADNR şi CFR SA, George Micu şi Claudiu Octavian Dumitrescu, ambii având de asemenea, în trecut, poziţii de conducere la companiile din domeniul feroviar.

Preşedintele CA este Corina Alexandrina Gătej, fost CEO al Unilever South Central Europe şi fost consilier prezidenţial.

Fenechiu a afirmat că salariile noilor manageri vor face obiectul unor negocieri între CA şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor, proprietarul companiei.

Întrebat dacă printre obiectivele noului management vor figura şi disponibilizări, Fenechiu a spus că nu vrea să discute despre acest subiect până când nu vor fi analizate măsurile de eficientizare.

El a precizat că CFR Călători a înregistrat pierderi de 450 milioane lei la nivelul anului trecut.

Fenechiu a mai spus că i se pare important ca în Consiliile de Administraţie ale companiilor de stat să existe şi specialişti în domeniu.