Noua fabrică Nokian Tyres de la Oradea va fi alimentată cu energie regenerabilă. Contract bilateral direct cu Enery, care va dezvolta un parc fotovoltaic

Nokian Tyres asigură energie cu zero emisii de CO2 pentru noua sa fabrică de anvelope din România, printr-un contract cu furnizorul de energie regenerabilă Enery, sprijinind astfel tranziția verde a Europei, arată un comunicat al producătorului de anvelope.
Mihai Nicuţ - mie, 27 nov. 2024, 10:17
Noua fabrică Nokian Tyres de la Oradea va fi alimentată cu energie regenerabilă. Contract bilateral direct cu Enery, care va dezvolta un parc fotovoltaic

“Nokian Tyres și Enery au semnat un contract pe termen lung care garantează furnizarea de energie cu zero emisii de CO2 pentru noua fabrică de anvelope pentru autoturisme din Oradea, România. În plus, acest contract permite Enery să construiască o nouă centrală solară în sudul României”, arată comunicatul.

Contractul va intra în vigoare din 2025 și va avea o durată de 11 ani.

Noua fabrică din Oradea va funcționa complet fără combustibili fosili, devenind prima fabrică de anvelope din lume, la scară completă, cu emisii zero de CO2. Producția comercială va începe la începutul anului 2025, mai spune producătorul.

„Contractul cu Enery nu doar că asigură furnizarea de energie cu zero emisii de CO2 pentru noua noastră fabrică din Oradea, România, ci include și construcția unei noi centrale solare în România, sprijinind in continuare tranziția verde a Europei. Acordul susține, de asemenea, obiectivul nostru pe termen lung de a atinge un nivel net-zero de emisii de gaze cu efect de seră până în 2050”, a declarat Adrian Kaczmarczyk, SVP for Operation Excellence la Nokian Tyres.

„Această colaborare cu Nokian Tyres subliniază misiunea noastră de a genera un impact semnificativ asupra mediului prin practici energetice responsabile, contribuind în același timp la independența energetică și viitorul durabil al României”, a afirmat Severin Vartigov, Chief Commercial Officer la Enery. „Împreună, ne-am asumat angajamentul de a reduce emisiile de carbon și de a promova un viitor energetic mai curat”, a adăugat el.

Enery este un furnizor independent de energie regenerabilă, specializat în furnizarea pe termen lung de energie verde, cu un portofoliu de 490 MW. Planurile companiei includ proiecte care însumează peste 8 GW în 11 țări.

Nokian Tyres fabrică anvelope premium pentru mașini, camioane și și utilaje grele. Grupul are aproximativ 3.400 de angajați, cu vânzări nete de 1,2 miliarde EUR în 2023. Nokian Tyres este listată la Nasdaq Helsinki.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...